Lumea satului 750x100

update 2 Dec 2020

Călătorie spirituală prin Giurgiu

• De la o fostă geamie la raiul frescelor părintelui Arsenie Boca

Deşi are o istorie abundentă şi deţine un potenţial natural generos, amintind fie şi doar prezenţa pe latura de sud a Dunării, Giurgiu nu este un judeţ bogat în obiective ori trasee turistice. Reţinem, pentru o drumeţie prin judeţ, rezervaţiile naturale din zona ostroavelor Cama – Dinu – Păsărica şi Delta Neajlovului, câteva clădiri monument istoric din Giurgiu şi Mănăstirea Comana, despre care noi am scris. Astăzi vă vom purta într-o călătorie spirituală la Schitul „Sfântul Nicolae“ din zona portuară a Giurgiului şi, înspre nordul judeţului, la mica bisericuţă de mir din Drăgănescu, avându-l drept ocrotitor tot pe Sf. Ierarh Nicolae, a cărei faimă este dată de pictura interioară, realizată de unul dintre marii duhovnici ai neamului, părintele Arsenie Boca.

Martor al zbuciumului istoriei

Schitul „Sf. Nicolae“ este retras undeva în zona liniştită a Giurgiului, între port şi parcul vechi al oraşului. Biserica are un trecut atipic pentru aşezările monahale şi oarecum zbuciumat, cu precizarea că documentele nu sunt nici ele darnice în date.

Lăcaşul este şi va fi un martor al istoriei dureroase a neamului şi a suferinţelor prin care a trecut poporul român. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice menţionează că, până în 1830, schitul a fost o geamie mahomedană (construcţie destinată celebrării cultului la musulmani, de obicei mai mare decât o moschee). Nu se cunoaşte data construirii geamiei şi nici numele ctitorilor ei.

După eliberarea Cetăţii Giurgiului de sub ocupaţie otomană şi restituirea ora­şului Principatului Valahiei, construcţia a fost transformată în biserică ortodoxă, cu hramul „Sfântul Nicolae“, nume dat în cinstea ţarului Nicolae I al Rusiei, care i-a împins pe turci dincolo de Dunăre. În 1830, la forma pătrată a geamiei a fost adăugat un altar tip absidă şi pridvor, iar acoperişul a fost redistribuit într-o boltă cilindrică şi turlă din lemn. În 1877 biserica a fost bombardată de turci, fiind distrusă parţial. 28 de ani mai târziu, în 1905, a început reconstrucţia cu piatră luată din zidul cetăţii, dar în 1944 lăcaşul a fost din nou bombardat, de data aceasta de armata germană, la retragerea din oraş, fiind complet deteriorat. Cu aprobarea Comisiei monumentelor istorice, arhitectul Dobrescu începe să reconstruiască biserica în anul 1945, după modelul bisericii „Sfântul Nicolae domnesc“ de la Curtea de Argeş. Din lipsă de posibilităţi, turla nu s-a executat conform proiectului, fiind doar tencuită. Pictura în frescă a fost realizată de către pictorul Nicolae Stoica. În pridvorul bisericii se află două inscripţii în limba rusă, care înseamnă:

„Această Biserică este clădită în anul 1830 din geamie mahomedană din Cetatea Giurgiului, cucerită în anul 1829 în timpul domniei glorioase a împăratului şi autocratului întregii Rusii, Nicolae I“; „În memoria faptelor armatelor ruseşti din 1828 şi a restituirii oraşului Giurgiu Principatelor Valahiei, biserica aceasta este zidită sub administraţia preşedintelui plenipotenţiar al Principatelor Valahia şi Moldova, General Aghiotant Kisselev, de Comitetul Constructor din Giurgiu.“ Din 2006, biserica a devenit schit de călugări, prin voia şi osârdia episcopului Giurgiului, preasfinţitul părinte Ambrozie.

Pictura lui Arsenie Boca de la „marginea veşniciei“

Drăgănescu este un sat pe malul Lacului Mihăileşti, aparţinând administrativ de oraşul Mihăileşti. Chiar pe malul apei se află o bisericuţă de mir neimpozantă, ba chiar modestă ca dimensiune, ridicată în anul 1870, după ce o revărsare puternică a râului Argeş a distrus cimitirul şi vechea construcţie din lemn. Dar nu din acest motiv şi-a aflat faima Biserica Drăgănescu.

Aici se păstrează pictura nease­muită a la fel de neasemuitului părinte Arsenie Boca, despre care Nichifor Crainic spunea că „iradiază lumina raiului“ sau „atârnă de marginea veşniciei“. Părintele Arsenie Boca este considerat de ucenicii săi cel mai mare duhovnic al secolului XX. Născut în 1910, la Vaţa de Sus, Hunedoara, a absolvit Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu“ din Brad, ca şef de promoţie. Se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, iar la Bucureşti, cu o bursă din partea Mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, urmează Institutul de Arte Frumoase, dar asistă şi la cursurile profesorilor Nichifor Crainic şi Francisc Rainer, la Facultatea de Medicină. Călătoreşte apoi la Muntele Athos. În 1936 este hirotonit diacon, iar în 1940 este tuns în monahism. În 1942 devine stareţ la Sâmbăta de Sus.

După instalarea puterii comuniste, părintele Arsenie Boca este hărţuit şi schingiuit de Securitate. Este arestat prima dată în 1945 şi eliberat în acelaşi an, pentru că nu i se găsea vreo vină. Noul regim nu tolera însă curentul creştin pe care părintele l-a creat la Sâmbăta de Sus, unde se adunau să-l asculte mii şi mii de oameni. Este mutat, din acest motiv, la Prislop, dar şi acolo l-au urmat credincioşii. Începând cu anul 1950 este arestat de cinci ori, dus la Canal, închis la Jilava, Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Oradea. Devine unul dintre martirii gulagului comunist. În 1959 este scos din monahism, pentru a i se interzice să predice. A pribegit apoi nouă ani prin Bucureşti, fiind admis pe piaţa muncii de atunci, cu două diplome de licenţă în buzunar, doar muncitor zugrav.

În 1968 este pensionat, venitul său fiind ca şi inexistent. Tot în acest an este cumva ascuns de ochiul Securităţii în cătunul Drăgănescu. Cum ajunge în acest sătuc uitat de lume? Stareţa de la Prislop, maica Zamfira, era sora preotesei Ligia, soţia preotului Savian Bunescu, paroh în sat. Acesta asistă, vreme de 16 ani, din 1868 şi până în 1984, la elaborarea unei opere de artă unică în felul ei, pictura transfigurată a scenelor biblice. Icoanele nu sunt obişnuite, sunt redate diafan, aproape nepământean, în culori care ar sugera legătura dintre pământ şi cer, între omenesc şi neomenesc.

Nichifor Crainic exclamă: „E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumină de sus, ce iradiază din pictura sfinţiei tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.“ Frescele cu Hristos după Înviere sugerează imponderabilul. Întreaga compoziţie, spun specialiştii, este văzută ca o scară: în partea de sus este lumea spirituală, iar în partea de jos – lumea cu păcatele, sugerând cumva trecerea din iad în rai. Toată pictura, prin lumina iradiată pesemne, conferă o pace aproape nefirească.

Ar mai fi de spus că, lăsând ca un fel de mărturie a propriului său supliciu, a pictat şi scena supliciului Sf. Ştefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie, întâmplător sau nu, data morţii părintelui Arsenie... S-a stins în 1989, la Mănăstirea Sinaia, acolo unde avea un atelier de lucru, fiind îngropat la Prislop pe 4 decembrie. În fiecare zi de 28 noiembrie, pe la mormântul său trec 30-40.000 de pelerini.

Maria Bogdan