Să valorificăm eficient energia solară prin plante

Cât iarna încă mai răsfaţă meleagurile româneşti acoperindu-le cu mantia sa albă, vă propun ca la adăpostul cald al căminului să reflectaţi asupra unui subiect interesant – valorificarea energiei solare prin plante, ce aduce o serie de beneficii pentru culturile agricole.

Rodnicia pământului depinde de energia solară

Se ştie că unica sursă de energie pentru Terra este Soarele şi această energie trebuie valorificată cât mai eficient de către agricultori.

Se consideră că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în procesul de fotosinteză. Acestea captează energia solară pe care o transformă în energie chimică şi o depozitează în substanţele complexe pe care le sintetizează.

Din totalul cantităţii de energie luminoasă care ajunge pe pământ plantele folosesc doar 1-3%. Din energia solară absorbită de frunze 10% se transformă în energie chimică în procesul de fotosinteză.

Durata de strălucire a soarelui în Câmpia Română este de 1.970-2.150 ore, iar în zonele de deal şi de munte 1.750-1.800 ore.

Energia calorică furnizată de Soare în zonele agricole este de 3.800-4.100°C. Într-o zi de vară senină ajung pe sol 1,2 cal/cm2/minut.

Constanta termică a principalelor culturi agricole este 2.500-3.000°C.

Prin urmare, rămân nefolosite peste 1.000°C în intervalul iunie–iulie – octombrie–noiembrie.

Menţineţi permanent terenul cultivat

Pentru a valorifica un volum cât mai mare din energia solară este necesar ca terenul agricol să fie permanent ocupat cu plante.

În zonele irigate acest deziderat este mai uşor realizabil deoarece după culturile care se recoltează în vară urmează „culturile duble“ (culturile în mirişte).

În experienţele executate de noi la Fundulea, sub coordonarea dr. ing. Ion Picu, se demonstrează că această posibilitate este pe deplin realizabilă.

Se folosesc soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, floarea-soarelui, soia, fasole care, dacă sunt însămânţate până la 3 iulie, asigură producerea de boabe în condiţii rentabile. Aceasta deoarece cheltuielile de producţie sunt reduse. Se însămânţează direct în mirişte, se aplică o erbicidare şi culturile cresc rapid, ocupă terenul şi apariţia eventualelor buruieni este stopată. Doar o fertilizare cu azot şi eventual o praşilă plus irigarea asigură producţii ridicate. Ajung la maturitate în octombrie şi o brumă timpurie de toamnă este bine-venită deoarece acţionează ca un desican care grăbeşte maturizarea şi uşurează recoltarea mecanizată.

La fel se pot folosi culturile pentru siloz cu foarte bune rezultate.

Aşadar, se obţin suplimentar producţii ce se pot folosi în furajare, în alimentaţia oamenilor, în industrie şi mai ales pentru biocombustibil.

Rezultă că, în zonele irigate, sintagma „permanent verde“ este uşor de realizat şi se foloseşte cea mai mare parte din energia solară furnizată în perioada cu condiţii de temperatură favorabilă plantelor. Totodată, prin aceasta, în zonele irigate se previne şi sărăturarea secundară a solului.

Ce se poate face la neirigat? Este cel mai indicat ogorul negru?

Acesta are avantajele lui, însă nu valorifică energia soarelui în scopul producerii de materie organică.

Rolul buruienilor

Însă dacă stimulăm, printr-o dezmiriştire, răsărirea buruienilor din stratul superior al solului, reducând rezervele de seminţe, şi le lăsăm să crească, fără a ajunge la stadiul de a produce sămânţă, aceste buruieni, în regim controlat, sunt de preferat deoarece:

– protejează solul de acţiunea mecanică a picăturilor de ploaie care produc spargerea agregatelor şi for­marea de praf care astupă porii solului, reducând permeabilitatea;

– micşorează eroziunea solului prin apă şi prin vânt;

– măresc solubilitatea substanţelor mai greu solubile din sol;

– prin sistemul radicular dezvoltat contribuie la îmbunătăţirea structurii solului;

– se reduce din levigarea substanţelor nutritive şi în primul rând a nitraţilor;

– afânează straturile compactate ale solului;

– contribuie la fixarea nisipurilor şi taluzul canalelor;

– unele sunt gazde pentru insectele folositoare;

– unele buruieni sunt plante melifere, plante medicinale;

– se asigură hrană pentru vieţuitoarele solului şi menţinerea biodiversităţii;

– în condiţii de secetă unele se folosesc în furajare şi chiar în alimentaţia omului.

Chiar dacă consumă apă şi substanţe nutritive până când sunt distruse printr-o lucrare cu grapa cu discuri, înainte de a produce sămânţă, această masă vegetală contribuie la îmbogăţirea solului în materie organică şi la îmbunătăţirea fertilităţii solului.

În funcţie de gradul de îmburuienare, de speciile de buruieni şi de regimul precipitaţiilor din perioada de vară-toamnă, se pot realiza 2-3 cicluri de îmburuienări (înverziri) ale solului care pot aduce 20-30 t/ha masă vegetală fără nicio cheltuială cu transportul şi administrarea acesteia.

Apa consumată de buruieni se va reface din precipitaţiile din perioada următoare şi în special din sezonul rece, dar o parte se întoarce în sol şi cu masa verde care conţine circa 80% apă.

La fel, substanţele nutritive consumate de buruieni se întorc în sol odată cu masa vegetală tăiată.

Prin urmare, cu ajutorul buruienilor putem valorifica cea mai mare parte a energiei solare şi prin buruieni realizăm avantajele menţionate mai sus.

Se mai pot folosi şi aşa-numitele „plante tactice“ precum rapiţa sau muştarul semănate în mirişte. Ele cresc şi acumulează energia solară până la intrarea în iarnă şi rămân pe teren pentru a favoriza acumularea zăpezii. Prin aceasta se realizează atât materia organică pentru creşterea fertilităţii solului, cât şi rezerve de apă pentru viitoarele culturi.

Este la îndemâna agricultorului ca, beneficiind de utilaje agricole performante şi de mare productivitate, să realizeze cu mici eforturi şi cu cheltuieli reduse valorificarea cât mai deplină a energiei solare în vederea obţinerii de producţii ridicate concomitent cu îmbunătăţirea fertilităţii solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU