Zăpezile de alt’dat

Se milostivi Ăl de Sus şi ni le dădu după ce tânjirăm după ele de la Sân’Andrei şi făcurăm Boboteaza cu ghiocei. Se vede treaba că suntem o naţiune cu tradiţie (desfid pe oricine zice altfel!) şi la prima zăpadă ne înzăpezirăm (doar nu era să ne înnisipăm, vorba unui prieten). Nădăjduit. O litră din ţară. Zile şi nopţi în şir. Cătune, sate, comune, oraşe şi Capitală, cu tot ce mişcă (maşini) şi suflă (oameni şi dobitoace). Ba şi cu un prefect plecat întru controlul şuşelelor din baronie ajunse sub căpiţele de omăt.

Hai să facem un inventar! Zăpada căzută meteorologic – cam la două şchioape. Case şi grajduri năpădite de omăt, până la culme. Cărări, uliţi, străzi, şuşele, otostrăzi, bulevarde şi căi ferate pitite sub spulber. Oameni îngheţaţi la propriu. Cătune, sate şi comune lipsite de pâinea cea de toate zilele. Bolnavi fără de medicamente. Nou-născuţi fără de moaşe. Fântâni îngheţate (haida’de!). Coduri colorate. Lung prilej de vorbe şi de ipoteze, ca să citez un clasic. Din ultimul cătun până’n capu’ trebii. Demisii şi demiteri. Gâlceava aleşilor (era să scriu, înţelepţilor). Am uitat ceva? Aşa-i! Zăpezile de alt’dat puse în oglindă cu ălea de acu’, carele nici nu se compară, vorba unuia pe care-l prinse omătul ăl mare pe bătătura Bucurescilor, prinzând,  cu plasa de fluturi, pâinile aruncate din turelele tancurilor.

Cum io’s mai spre vârsta a patra şi, hai, prima generaţie de încălţaţi, intrai să horesc pe variaţiuni la aceeaşi temă. Pe vremea mea (acronim, PVM), la început de primăvară înfigeam pe zoana şuşelii lăstari de plop ori, toamna, plantam puieţi de salcâm pe margini de ogor. Vreme de şapte ani, an de an, cât am făcut primara. E drept că nu ne îndemna nimeni să-i tăiem când erau ca pe mână, cum ne îndemna mai an’ un deputat hututui. PVM, când unchiu’ îşi mări gospodăria (forţat-obligat, din cauze floricole) croindu-i casă lu’ văr’miu, chemă bătrânii neamului şi, după o ostenitoare (lungă!) cinstire, găsi cu cale s-o puie tot cu dosu’n vânt, să nu-i nituiască viforu’ intrarea. Feng-Shui autohton! PVM porumbaru’, fânaru’ şi coteţu’ porcilor se făceau pe-o linie cu grajdu’, aşijderea cu spatele în vânt, să nu-ţi năpădească troianu’ uşa şi să osteneşti cu datu’ de-o parte a spulberului. Şira de coceni era făcută în fundu’ grădinii, sub salcâmii gardului care târcoleau locu’. Zicea bunelu’ că să se strângă mai multă zăpadă pe tablele cu arpagic, usturoi, spanac, salăţi şi petrunjei, de unde nu îngheaţă şi avem cu ce însăila drobul de Paşte. PVM cişmeua (d’aia cu pompă, americană, nu d’asta cu robinet) era încotoşmănată în fiecare toamnă în plapumă de bălegar cu paie şi nu îngheţa nici când crăpau ouăle corbului. PVM era brutărie în fiecare sat şi cuptior de pâine la fiece casă. PVM în fiecare ogradă cu cai (inclusiv în ograda CAP-ului) erau sănii de lemn cu care ne înnădeam mai cu nişte crengi din pădure, mai cu dusu’ bălegarului la câmp, mai cu căratul cocenilor, mai cu repezitul moaşei (era câte una cu diplomă în fiecare sat) la lăuză, a doftorului la beteag, a popii la împărtăşania din urmă. PVM nu era gospodar să nu aibă un plug de zăpadă (trei blăni în triunghi) cu care să-şi facă şleau când se aşternea crivăţu’. PVM toate întreprinderile din ograda comunei (CAP, IAS, SMA, industrie locală, alte asemenea) erau obligate să aibă pluguri de zăpadă ori lame, care erau puse la dispoziţia primarelui încă dinainte de primul fulg. Evident, şi tractoarele aferente. PVM erau munţi de sare amestecată cu nisip la toate cantoanele din lungu’ şuşelelor şi fiecare CAP, IAS, SMA era obligat să-şi dea MA-urile (cu nădăjduite vorbe de duh, „pour les connaisseurs!“) pe post de sărăriţe, să-i împrăştie înainte de primul polei. Pe vremea mea, la primul fulg, bărbaţii în putere şi noi, zgâmboii, ne strângeam la primărie (şi nu eram asistaţi social, să ne împingă cineva de la spate) şi, unde nu prididea tractoru’ ori plugul tras de cai, năvăleam cu lopeţile. Da’…unde sunt zăpezile de alt’dat?

Gheorghe Socotitoru

P.S. Pe vremea mea… astea se învăţau la şcoală, la „Cunoştinţe despre natură“, iar bunelu’ le avea în „Manualul de gospodărire rurală“ din vremea lui. Domnilor din Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, se audeeee? Ori „Codu’ roşu“ este mai lucrativ şi dezirabil, mai ales în prag de an electoral?

Acelaşi