Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

Viaţa la ţară, sub semnul benefic al credinţei

Pe şoseaua naţională denumită curent DN1 se află comuna Puchenii Mari, cu cele şapte sate ale sale: Miroslăveşti, Moara, Odăile, Pietroşani, Pucheni Moşneni, Puchenii Mici şi Puchenii Mari. Satele sunt atât de apropiate între ele încât aproape nu ştii când treci dintr-unul în altul şi unde anume să priveşti ori să poposeşti. Mai ales pe ceţurile iernii. Şi, cum mulţi cam apasă pe accelerator prin Ploieşti, tot ce pare că îi mai domoleşte este prezenţa localnicilor, care îşi prezintă inventiv mărfurile. Care pe la porţi, care pe garduri, doar-doar vor vedea trecătorii ocupaţiile tradiţionale şi produsele specifice: obiecte de ceramică, rogojini şi felurite alte împletituri, sobe de teracotă, dar şi legume proaspete culese din solariile din curţi şi din gospodării. Prea puţini zăbovesc, însă. Se pare că îi cheamă muntele sau dealurile din preajmă, pădurile din apropiere. Altfel, cu greu s-ar mai putea opri la vreun alt punct de atracţie, care aduce faimă localităţii, care ar putea reţine ochii eventualilor turişti, aflaţi în drum spre Braşov sau Valea Prahovei. 

Destăinuirile primarului

Edilul, aflat la primul său mandat, juristul Sorin Alexandru Constantin, lasă impresia că este înciudat şi pe sine şi pe cei din primărie, fiindcă de aproape doi ani, de când se află în funcţie, nu a izbutit să-şi facă mai bine cunoscută localitatea şi să reducă din handicapul în care aceasta se află în plan edilitar-gospodăresc, dar şi în asigurarea confortului meritat al oricăruia dintre cei 8.825 de săteni. Fie prin accesul la apă curentă, fie la canalizare, la reţeaua de gaz metan, dar şi la proiectata piaţă agroalimentară locală şi la câte altele pentru locuitorii unei comune care cândva era chiar fruntea judeţului. Amărăciunea sa, ca fiu al satului, dar şi ca un bun cunoscător şi, deopotrivă, mare iubitor de istorie, este că nu sunt prea bine cunoscute oamenilor tocmai acele mari puncte de atracţie, precum Cetatea Dacică, drumurile voievozilor Ţării Româneşti, între care şi Neagoe Basarab, cel care a şi atestat comuna în 1512, dar şi Biserica de lemn din satul Odăile, ridicată cu peste două secole în urmă, funcţională şi astăzi, ori Biserica din satul de reşedinţă, cu Hramul „Sfântul Gheorghe“, ctitorită în chiar anul Unirii (1859) şi, doi ani mai târziu, pictată de Nicolae Grigorescu, precum şi alte două lăcaşe de închinăciune, ridicate în 1760 şi, respectiv, 1884 şi frecventate până astăzi de credincioşi. Păi, de unde să ştie cei care aleargă pe şosea, când nu există nici măcar o plăcuţă care să le reţină atenţia? Dar, mă rog, asta-i situaţia! Aşadar, să-l lăsăm pe primar să se destăinuie.

„Credinţa şi iubirea faţă de biserică, de păstrarea tradiţiilor locale, dar şi a vieţii satului sunt azi la noi tot mai puternice, ne spune primarul. Faptul ne ajută să depăşim multe dificultăţi ale prezentului. Este o mare bucurie pentru noi să vedem cum azi un număr tot mai mare de săteni de toate vârstele merg la biserică, aceştia fiind tot mai aproape de chemările sale, de păstrarea multora dintre tradiţiile locale, aşa cum este acea unică serbare de Bobotează, unică tradiţie din zona Munteniei, dacă nu chiar din ţară, şi anume «Botezul cailor», din satul Pietroşani, obicei foarte vechi la care participă aproape întreg satul, dar şi numeroşi săteni din comunele vecine, mulţi orăşeni, dar şi cei de la Hipodromul Ploieşti. Manifestarea este mereu onorată cu multe premii, câştigate de cei mai merituoşi dintre participanţi.“

Viaţa spirituală, şi fenomenul infracţional

Aceasta o spun cu satisfacţie nu numai autorităţile locale şi cele în domeniu, dar şi preoţii şi sătenii cu care am stat de vorbă. O confirmă şi viceprimarul Ionuţ Pârvu, care susţine cu date statistice elocvente că sunt tot mai rare cazurile când sătenii ajung la judecătorie pentru diferite pricini sau neînţelegeri, ca altădată. Buna vecinătate a luat locul disputelor. Sigur, în unele sate, când şi când, se mai semnalează găinării, dar nu furturi, certuri, scandaluri, faptul fiind pus pe seama unei vieţi spirituale active, susţinute şi de slujitorii celor patru biserici în rândul enoriaşilor, de respectul legii, de participarea lor tot mai consistentă la viaţa comunei, la acţiuni gospodăreşti-edilitare.

Faptul ni-l dezvăluie şi unul dintre cei mai cunoscuţi slujitori ai bisericii, preotul Ciprian Joiţa, aflat aici de peste un deceniu, la Biserica din satul de reşedinţă, cu Hramul „Sfântul Gheorghe“, o biserică foarte frumos gospodărită, cu monumente reprezentative ale comunei, aflate într-o stare excelentă. „Biserica noastră este unica din judeţ şi poate între primele din ţară ridicate în anul 1859 şi pictată de marele Nicolae Grigorescu... Viaţa spirituală la noi este normală, ne mai spune preotul, fiu al unui preot prahovean… Un om tânăr, cu o privire senină, înalt de peste doi metri, cu o voce blândă, cumpănită. Viaţa spirituală? Aşa cum trebuie să fie ea în ziua de azi! Oriunde! Şi nu mă refer doar la parohia mea, ci şi la celelalte parohii ale comunei noastre: din Pietroşani, Puchenii Moşneni şi Odăile. Ne bucurăm că, de câţiva ani încoace, tot mai mulţi oameni se îndreaptă către biserică, văzând-o ca pe o izbăvire, ca o alinare a vieţii lor. Iată, la noi avem acum un cor feminin activ, de 20 de persoane, un consiliu parohial activ, care este alături de problemele sătenilor nevoiaşi ori de cei bolnavi. Ce bucurie mai mare putem avea decât că enoriaşii vin la toate slujbele duminicale asemenea ca la marile sărbători ale Crăciunului şi Paştilor? Datorită numărului mare de enoriaşi, biserica este azi neîncăpătoare. Între 80 şi 100 de oameni, de toate vârstele: copii, tineri, bătrâni, dar şi persoane de 40-50 ani. Atât pentru cei care vin cât şi pentru cei care nu pot veni la slujbele săptămânale avem cele cinci vizite pastorale cunoscute ca «vine popa cu Botezul» sau cu prilejul altor evenimente din viaţa satului, a familiilor lor. Prin toate acestea noi întărim astfel legătura cu sătenii. Biserica le este alături, iar aceştia sunt tot mai aproape de biserică.“

La întrebarea: „Cum faceţi faţă situaţiei generate de subfinanţare?“, preotul Ciprian Joiţa răspunde că „oamenii ajută şi cu donaţii; le primim de la persoane fizice şi juridice. Sigur, potrivit legii, biserica are dreptul la o finanţare locală, primim şi de la primărie, dar teren avem foarte puţin, cam o zecime din cât avem dreptul, la biserică s-a cam terminat... pământul.“ Viceprimarul comunei, Pârvu Ionuţ Viorel, aflat de faţă, ne confirmă acest fapt. Iată, pentru a face unele reparaţii şi pentru unele urgenţe la întreţinere sau la reparaţii, cum este cazul acum, şi spălarea picturilor lui Nicolae Grigorescu biserica de centru are urgent nevoie de un milion de lei. Noi nu avem aceşti bani. Pentru aceasta sperăm la o eventuală susţinere financiară a C.J. Prahova, poate chiar şi cu fonduri europene... Biserica este alături de noi, dar şi noi trebuie să fim alături de biserică.“

Viaţa la ţară, asemeni vieţii spirituale, trebuie susţinută nu numai de către Primărie şi Biserică, ci de toată lumea! Exemplul de la Puchenii Mari Prahova este un fapt încurajator. Merită toate laudele!

Cristea BOCIOACĂ