Recomandări pentru legumicultori

Secretul unui răsad de calitate

Interviu cu dr. ing. Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău

– Începe sezonul 2014, legumicultorii îşi pregătesc deja materialul săditor, ce soiuri şi hibrizi aţi recomanda acestora, în condiţiile în care an de an temperaturile sunt tot mai ridicate, în multe zone nu se irigă, iar plantele trebuie să facă faţă nu doar stresului termohidric, ci şi bolilor şi dăunătorilor?

– Noi recomandăm creaţiile noastre, care au fost testate aici la staţiune, dar şi în bazinele legumicole din toată ţara, pentru că le cunoaştem foarte bine comportamentul în condiţii extreme de mediu.

Dacă ne referim la tomate recomandăm hibridul Siriana; este o creaţie a staţiunii, care poate fi cultivat în spaţii protejate şi în câmp, în sistem palisat şi care are un potenţial de producţie ridicat de până la 4-6 kg pe plantă, fructe mari, peste 180 g fructul. În cazul acestui hibrid producţia poate fi crescută dacă se intervine cu elemente de tehnologie suplimentară: fertilizare, ciclu prelungit, sere sau solarii foarte înalte, unde pot fi dirijate mai mult pe verticală. Avem şi alte creaţii pe care le recomandăm în această perioadă, castraveţii Triumf, Sirius, care şi ei sunt destinaţi spaţiilor protejate, apoi vinetele Drăgaica, o creaţie mai veche, dar care a rezistat bine pe piaţă şi se descurcă foarte bine în spaţii protejate. Aş mai aminti de hibridul nou de vinete H1 Buzău, la ardei avem hibrizii Buzău 10, Arum, creaţii care se pretează bine în spaţii protejate.

– Aceste soiuri necesită tratamente?

– În general legumele sunt vulnerabile la boli şi dăunători, nu putem să vorbim despre plante cu rezistenţă totală. De cele mai multe ori, nu putem face legume fără tratamente sau fără apă. Dar, sigur, în condiţii extreme avem aceste creaţii care se descurcă mai bine în condiţii vitrege pentru că au în gene rezistenţă la anumite boli şi dăunători. În plus, sunt creaţii româneşti care s-au adaptat bine, fiind testate un timp mai îndelungat în condiţiile ţării noastre.

– Aveţi recomandări şi pentru cei care deţin culturi organice, bio?

– Sigur, a început să prindă şi acest gen de agricultură, deşi eu i-aş spune mai degrabă agricultură clasică decât agricultură ecologică. Spun asta pentru că sunt încă multe probleme cu circuitul apei în natură, nu există bariere care să oprească aerul poluat dar, una peste alta, putem vorbi de cultură ecologică, de exploataţii care au fost certificate, au trecut prin perioada de reconversie şi atunci au nevoie de un material genetic pretabil pentru aceste culturi. Noi avem anumite creaţii care sunt pretabile în sistem ecologic, fie că vorbim de tomate, de ardei, de vinete sau fasole. Problema este că acestea nu au fost încă certificate, pentru că şi noi suntem în curs de certificare. Dar dorim să alocăm o suprafaţă de teren pentru a fi cultivată în sistem ecologic şi mai ales să producem seminţe pentru cultivatorii de legume în sistem ecologic.

– La început de februarie este poate cel mai potrivit să vorbim de legumele care se cultivă în spaţii protejate, pentru că ele sunt primele care vor ieşi pe piaţă, aşa este?

– Sigur, acesta este momentul optim pentru începerea producerii răsadurilor. În funcţie de data plantării, aşa cum ştiţi în spaţii protejate se plantează începând cu 1 aprilie, iar în câmp de pe 1 mai. Acestea sunt datele potrivite pentru a înfiinţa culturile în spaţii protejate reci sau în câmp. Începând cu această perioadă se face semănatul pentru răsadurile care urmează a fi plantate în spaţii protejate, în sere şi solarii.

– Mulţi legumicultori nu ştiu să producă un răsad de calitate. Care este secretul, ce ar trebui să ştie?

– În primul rând ar trebui să se orienteze în alegerea unui sistem de producere a răsadurilor. Când vorbim de răsaduri ne gândim la răsaduri produse în paleţi alveolari, la ghivece, în cuburi nutritive sau brazdă. Din toate aceste metode de producere a răsadurilor noi am ajuns la concluzia că cea mai bună tehnologie este aceea în paleţi alveolari. Dar aici foarte mulţi greşesc pentru că fie nu îşi cumpără turbă sau amestecă turba cu alte elemente nutritive, fie nu aleg paleţii alveolari corespunzători cu specia care urmează să fie cultivată.

– Care este substratul cel mai potrivit?

– Cel mai bine ar fi să folosească turba simplă, fără amestec, pentru că este sterilizată, are în ea elementele nutritive necesare pentru dezvoltarea plantei în faza de răsad, reţine mai bine apa, nu are seminţe de buruieni, e liberă de boli, dăunători şi atunci sigur plantele sunt sănătoase şi se dezvoltă armonios, ceea ce duce la un răsad de calitate. Ceea ce este important este faptul că atunci când folosim paleţi alveolari scurtăm perioada de producere a răsadurilor cu 10-15 zile faţă de celelalte tehnologii. Aşadar, scurtăm perioada de încălzire a spaţiului protejat şi facem o economie importantă cu combustibilul.

– Spuneaţi că spaţiul nutritiv trebuie să fie corespunzător. Ce nevoi au, spre exemplu, roşiile, castraveţii?

– Da, în piaţă există paleţi alveolari cu diverse mărimi, însă, dacă ne referim la tomate, ardei, vinete ar trebui să luăm un palet alveolar care să aibă undeva între 66-70 de orificii pe palet alveolar. Dacă vrem să obţinem mai multe plante şi alegem paleţi cu 120-200 de orificii, atunci plantele nu au spaţiul de nutriţie corespunzător, se etiolează, se alungesc şi există riscul ca plantele să moară. De aceea trebuie să ştim să alegem aceste produse în funcţie de specie. Dacă vorbim despre pepene, castraveţi avem nevoie de un spaţiu de nutriţie mult mai mare şi putem alege un palet cu 20 până la 40 de orificii. În felul acesta plantele îşi vor dezvolta mai bine sistemul radicular, vor fi mai viguroase, cu o dezvoltare echilibrată. Ar trebui să ştim cum să asigurăm optim factorii de vegetaţie. Un specialist în legumicultură este valoros dacă ştie să vorbească cu planta în toate stadiile de vegetaţie, de la sămânţă la recoltare. Atunci când sigur avem nebulozitate, perioadă scurtă de iluminare, ziua este scurtă, trebuie să reducem umiditatea, pentru că altfel se provoacă fenomenul de alungire sau chiar apariţia bolilor. Excesul de umiditate este factorul principal care favorizează apariţia bolilor.

– După realizarea materialului săditor, când trebuie acesta repicat?

– La tomate, atunci când au apărut primele frunzuliţe adevărate. Mai exact, atunci când răsadul a căpătat forma de cruciuliţă, cum îi spunem noi. Putem să sărim peste această operaţiune dacă facem răsadul direct în paleţii aceştia alveolari. La repicat, mare atenţie, pentru că plantele se plantează ceva mai adânc în noul substrat pentru a diminua această tulpină alungită şi bineînţeles că apoi imediat se udă. Avem nevoie de apă până la răsărire, dacă este nevoie zilnic, dar după răsărire se reduce foarte mult apa, pentru că un strop de apă în plus la o plantă o poate deprecia în totalitate.

– Care este cel mai bun sistem de udare?

– La răsaduri este bine să avem un sistem de microaspersie care să fie capabil să împrăştie apa cu broboane mici de apă, dacă s-ar putea ceaţă, pentru a nu deranja plantele firave care ar putea fi dislocate. Dacă folosim stropitoarea trebuie să folosim o sită deasă. Mai târziu, cel mai bun sistem de udare ar fi sistemul prin picurare; sistemul prin aspersie nu este indicat în legumicultură sau pe brazdă. Sistemul pe brazdă aduce anumite seminţe de buruieni, care ajung în cultură, bătă­toreşte terenul, iar consumul de apă este mare. Cel mai bun sistem este cel prin picurare. Este cel mai competitiv pentru că asigură dezvoltarea armonioasă a plantelor.

Patricia Alexandra POP