Drumul de la Ploieşti, oraşul reşedinţă de judeţ, înspre cea mai veche şi mai îndepărtată dintre cele 90 aşezări rurale din Prahova, comuna LAPOŞ, cale de zeci de kilometri, parcurge întregul şirag de sate pitoreşti de pe Valea Cricovului Sărat, curs de apă care îşi are chiar aici izvoarele. Alături de apele Nişcovului, pârâul udă dealurile Istriţei Buzăului. Chiar dacă drumul judeţean 235, care ne duce la Lapoş, este lesnicios circulaţiei auto, puţină lume se mai aventurează acum aici, în zilele de iarnă, cum se întâmplă vara şi primăvara ori chiar toamna.

Am făcut acum o vizită, la invitaţia directă a tânărului edil, Dumitru Constantin Ţîrlea, spre a asista la inaugurarea celei de-a... doua grădiniţe, unde vor învăţa şi copiii din clasa pregătitoare a comunei, unde se găseşte o clădire impunătoare, cea a Şcolii gimnaziale cu clasele I-VIII, în care se învaţă de dimineaţa până seara, semn al dragostei de carte a localnicilor. Încă de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci când cătunul principal avea deja o şcoală cu 37 elevi, iar sătenii se rugau în trei lăcaşuri de cult diferite, localnicii erau izolaţi din cauza naturii.

Astăzi se mândresc cu mulţi dintre fiii satului – oameni de vază – profesori, avocaţi, scriitori ori oameni de afaceri sau ofiţeri, care aduc acolo unde trăiesc azi faimă locului unde au văzut lumina zilei.

Natura din preajma comunei Lapoş – al cărei nume, spun izvoarele istorice, ar fi de provenienţă maghiară şi înseamnă loc mocirlos – este la fel de frumoasă ca şi atunci, cu peisaje mirifice, cu dealuri împodobite cu pruni şi meri; pomi roditori, cu care sunt încărcate oricare dintre cele peste 700 de gospodării săteşti. Sigur, uliţele nu sunt încă toate asfaltate, unele au rămas încă drumuri de care, ce urcă înspre drumurile de munte, cu păşuni întinse, unde din primăvară pasc cirezile de vaci, cârdurile de oi şi cele de capre.

Legenda şi istoria, la ele acasă

Fiecare colţ al celor patru sate componente – Lăpoşel, Lapoş, Glod şi Pietricica – are o poveste aparte, acolo unde legenda se împleteşte cu istoria. Avem aici Poiana hoţilor, de fapt Poiana haiducilor, poiană de unde se spune că ar izvorî şi celebrul cântec haiducesc „Radu, mamii, Radule...“ Apoi, Drumul romanilor, Schitul părintelui Doroftei, cu chiliile sale săpate în piatră (azi dispărut), Crucea domniţei. Şi, apoi, sunt pădurile, care înconjoară comuna din mai toate părţile. Din cele circa 3.000 ha ale comunei, 1.700 ha sunt păduri seculare, cu faună bogată, care se bucură de ocrotirea sătenilor, obişnuiţi cu puţin, cu un trai modest, dar inimoşi şi harnici, cum sunt românii din satele de munte ale Prahovei. Lapoşul, comună la limita cu judeţul Buzău, a făcut parte vreme îndelungată din acesta, ca de altfel şi din vechiul judeţ Saac (judeţ desfiinţat în 1845). Primarul Dumitru Constantin Ţîrlea ne asigură că urmele de vieţuire omenească ne duc către paleoliticul superior, dar şi până în vremea Daciei romane. Potrivit acestuia, începând de prin secolul al XIII-lea în codrii de aici au apărut şi primii călugări creştini. Legenda mai spune despre faptele părintelui stareţ Doroftei şi despre Schitul care-i poartă numele, aşezare monahală, că i-ar fi ajutat pe fugarii români din Transilvania, schitul fiind un punct de atracţie pentru grupurile de români transilvani care şi-au organizat aici un cătun şi care s-a tot dezvoltat până în vremea lui Mihai Vodă Viteazul.

Chiar dacă atestarea documentară a aşezării este mai târzie, abia prin 1607, ea a reprezentat o zonă sigură pentru retragerea domnitorilor în vremuri de restrişte. Este edificator cazul Doamnei Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul, cea care a trăit aici o parte a vieţii sale, împreună cu cele două fiice, Ileana şi Cristina. Apoi mai este şi Puţul Doamnei Neaga, care stă mărturie a acelor vremi. De altfel, fiecare dintre cele patru sate componente ale comunei are locuri care aduc aminte de vremile trecute.

Pentru a da mai mult farmec şi strălucire aşezării şi a dezvolta turismul rural, la ideea primarului, Consiliul Local a decis să instituie, anual, la 14 septembrie, „Festivalul daco-roman“, manifestare care în 2014 va marca cea de-a doua ediţie.

Sătenii vor avea apă în case peste 3 ani

„2013 nu a fost un an uşor, dar fiecare dintre noi avem multe motive de a privi înainte cu speranţă, înţelepciune şi nădejde. Comuna Lapoş este un loc aparte datorită oamenilor săi. Lăpoşenii sunt oameni cu minţi luminate, harnici şi cu multă demnitate. De aceea merită din partea autorităţilor implicare, dar şi respectul cuvenit. În anul care s-a încheiat am căutat să atragem fonduri şi am demarat proiecte dintre cele mai benefice pentru această comună. Ne-am preocupat să începem cât mai multe investiţii importante în folosul oamenilor minunaţi pe care îi are Lapoşul“, a susţinut tânărul edil, Constantin Dumitru Ţîrlea.

În toate discuţiile cu localnicii, în orice împrejurare se aduce vorba de visele lor, dar şi ale primarului, printre care apa la robinet. Apa potabilă rămâne o dorinţă greu de realizat. Dar nu imposibilă. La ultima discuţie, prilejuită de deschiderea unei noi grădiniţe, toată lumea a întrebat ce face primarul ca să le aducă apa în sat. Acesta a promis că cel târziu în 2016 acest vis o să devină realitate. În faţa sătenilor preşedintele CJ Prahova, ing. Mircea Cosma, a confirmat celor prezenţi că există un mare proiect de aducţiune a apei din foraje de adâncime. În trei ani problema ar putea fi rezolvată. Cu fonduri de la judeţ, de la comună, de la Uniunea Europeană sătenii vor avea apă potabilă şi nu vor mai căra cu bidoanele de la intrarea în satul de centru, de la Luncă, cum se face acum. De aici îşi potolesc setea şi primarul, şi consilierii locali, şi cam toată lumea...

„Primarul trebuie să rezolve şi problema cadastrării comunei, de care este legată şi reînfiinţarea noilor plantaţii de pomi, pe dealurile golaşe, lucrare abandonată în anii de după Revoluţia din decembrie 1989. Dar şi înfiinţarea unor pensiuni agroturistice“, visează stăruitor unii săteni din comuna Lapoş. Câte se vor realiza… vom trăi şi vom vedea“, ne spune domnul Neamu Paul Constantin, unul dintre locuitorii de vază de aici, care se bucură din adâncul inimii sale de dorinţa de modernitate a celui mai vechi sat din judeţul Prahova.

Cristea BOCIOACĂ