Adama Sultan iulie 2020
update 15 Jul 2020

O filă de istorie din calendarul primei luni a anului

De o bună bucată de vreme suntem îndemnaţi, din respectul pe care îl purtăm istoriei neamului românesc, să ne aducem aminte de tripla semnificaţie a unei anumite zile. Astfel că joi, 24 ianuarie, s-au împlinit 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub sceptrul Principelui-Domnitor Alexandru Ioan Cuza. Dar şi 164 de ani de la naşterea ţăranului ardelean patriot Badea Gheorghe Cârţan. Cel care cu 117 ani în urmă ajungea la Roma, capitala fostului Imperiu Roman. Venea în oraşul lui Romulus şi Remus pentru a admira simbolurile unui falnic monument, efigiile lui glorificând, deopotrivă, vitejia şi eroismul în luptă a două neînfricate popoare: dacii regelui Decebal şi romanii împăratului Traian.

Lungul şi anevoiosul drum l-a parcurs când cu pasul, când în căruţele care îi ieşeau în cale. Şi astfel fotografiile-document publicate în ziarele italiene ale vremii ni-l înfăţişează îmbrăcat în straie româneşti, specifice portului popular al locuitorilor satelor de pe streaşina transilvană a Munţilor Făgăraş. Îi înfrumuseţau chipul şi trupul cioarecii şi sumanul din pănură groasă de lână, ţesute în anii tinereţii de măicuţa lui dragă. Cămaşa-i era albă şi lungă, înflorată şi prinsă sub tricolorul şerparului de la brâu. În picioare, opinci cu călcâie pentru a rezista la drum lung. Iar peste ciorapii groşi, obielele călduroase, strânse sub nojiţele din piele tăbăcită. Pe cap, o căciulă ciobănească brumărie, de sub care se prelingeau şuviţele părului său castaniu. Pe umărul stâng, desagii grei, plini cu merinde şi haine de drum, dar şi câţiva pumni de pământ românesc, ascunşi de ochii vameşilor. Alăturat, un săculeţ plin cu boabe de grâu transilvan, strânse din spicele holdei familiei sale, ţărani săraci, semiiobagi, truditori din tată-n fiu pe moşia grofului din întinsul şes mănos al câmpiei Văii Oltului.

Alesese intenţionat să ajungă la Roma în acea zi de 24 ianuarie a anului 1896 pentru că se împlineau 37 de ani de la „Mica Unire“ a Principatelor Române, Bădia Cârţan fiind cu ceva mai „bătrân“, împlinind vârsta de 47 de ani.

Legenda spune, iar mărturiile scrise o confirmă, cum că Badea Cârţan, după ce împrăştiase pe treptele Columnei puţinul pământ românesc şi boabele de grâu transilvan, obosit precum era de atâta drum lung a adormit cu desagii sub căpătâi. În zorii zilei următoare gardienii l-au confundat pe drumeţ cu un oştean dac coborât de pe Columna Împăratului Traian, într-atât de izbitoare era asemănarea!

Între timp, după ce el n-a mai fost, ducându-se la Domnul, un băieţel cât o şchioapă, regretatul badea Traian Cânduleţ, a început să adune, împreună cu dascălii şcolii şi cu preotul satului, tot ce se mai putea găsi din amintirile şi mărturiile referitoare la viaţa şi activitatea vrednicului lor consătean.

Reîntors, apoi, din cătănie şi căsătorindu-se cu ţărăncuţa - ţesătoare de port popular, viitoare academiciană a Muzeului ASTRA din Sibiu, cu tanti Silvia, bărbatul ei, împreună cu alţi locuitori ai satului de munte, a prins a pune bazele unei Case-Muzeu Memorial, obştea satului găsindu-i „sărăcăcioasei căsuţe albăstrui“ un loc cât mai nimerit de înălţare. Folosind pentru zidirea ei vechi bârne de stejar şi brad, acoperind-o cu snopi din paie, dar şi cu „ţigle“ din şindrilă, clădind-o, astfel, taman la răscruci de drumuri şi uliţe. Cea mai largă şi lungă, prinzând a urca din buza satului către Bâlea Lac. Drum trecând peste Carpaţi prin legendara trecătoare alpină „Vama Cucului“, pe acea vreme vadul vestiţilor haiduci ai lui Budac. Locul de unde, de aproape patru decenii, urcă şi coboară pe cealaltă parte a Munţilor Făgăraş spectaculosul Transfăgărăşan.

Apropiind drumeţul de Curtea de Argeş şi de biserica-mănăstirii voievodului muntean Neagoe Basarab, dar şi de falnica şi sfânta Curte Domnească a regilor României Mari. În acele vremuri îndepărtate bornele de hotar ale acelor drumuri şi poteci despărţind, geografic vorbind, pe românii ardeleni de cei munteni. Drumeaguri cu ascunzişuri prin care Badea Cârţan îşi purta paşii, pe furiş, în repetatele şi riscantele sale drumeţii. Pentru ca la înapoiere să poarte pe umerii săi desagii grei, încărcaţi cu slova scrisă în frumosul grai românesc!

Mă gândesc că faptele ardeleanului Gheorghe Cârţan au aceeaşi însemnătate pentru istoria neamului românesc precum vorbele înţelepte rostite, în iarna anului 1859, de vestitul Moş Ioan Roată în Divanul moldovean ad-hoc de la Iaşi. Astfel că mă întreb: oare câţi dintre cei care ne încumetăm să urcăm şi să coborâm spectaculosul Transfăgărăşean mai simţim firescul fior că de fapt călcăm pe urmele adâncite în istoria neamului lăsate de opincile legendarului ţăran român-patriot, de la a cărui naştere la 24 ianuarie s-au împlinit 164 de ani! Iar înspre toamnă, la 7 august, vom comemora 102 de ani de la moartea acestui Om, vrednic de laudă şi cinstire.

Îşi doarme somnul de veci în cimitirul oraşului Sinaia, visând la o Românie întregită între graniţele ei istorice. De mai trăia încă 7 ani şi-ar fi văzut visul împlinit la 1 Decembrie 1918, în Cetatea Alba-Iuliei! Cea care-l primise cu braţele deschise, în iarna anului 1600, pe Viteazul Voievod Mihai!

Ioan Vulcan - Agniţeanul