Maria Muşa Trăscău are 32 de ani. La 14 ani a câştigat prima distincţie la un concurs de muzică populară, la 17 ani se regăseşte printre laureaţii ediţiei I a Concursului „Moştenitorii“ organizat de Marioara Murărescu şi TVR 1, la 21 de ani devine profesor la secţia externă din Drajna a Şcolii Populare de Artă din Ploieşti, iar după absolvirea Facultăţii de Muzică este titularul catedrei de muzică la Liceul Tehnologic şi Şcoala Gimnazială Măneciu. A înregistrat până acum 14 piese cu Orchestra Naţională Radio, difuzate în principal la Antena Satelor. Deţine, cum spune interpreta de muzică populară, „o comoară de cântece“, pe care se simte moral obligată, faţă de cei de la care a cules piesele vechi, să le imprime şi să le ofere publicului spre audiţie.

- Veniţi dintr-o comună de munte, din zona care a dat cântecului popular două mari voci, Irina Loghin şi Maria Văduva.

– Sunt născută în Starchiojd, comună situată în nord-estul Prahovei, la graniţa cu Buzăul, într-o zonă de munte, cu dispuneri ale naturii absolut spectaculoase, cu oameni muncitori şi tradiţii bine aşezate şi conservate.

Comuna se subscria cândva administrativ oraşului Vălenii de Munte, localitate de care se leagă numele dnei Irinei Loghin.

- V-am auzit prima dată cântând când aveaţi 17 ani, la „Moştenitorii“. De fapt, am făcut parte din juriu, ca reprezentant al presei. La vremea respectivă apreciam, fără să fiu specialist în folclor, că veţi ajunge un nume important în muzica populară. Probabil că va veni şi vremea când se va spune că sunteţi una dintre cele mai cunoscute voci ale Prahovei şi Munteniei. Aveţi toate calităţile, vă garantez! Cum a început cariera dvs. profesională?

– Vă mulţumesc pentru aprecieri. Sper să se întâmple! Ca toţi copiii cu oarecare înclinaţii artistice, am urcat pe scenă întâi la şcoală şi la serbările din Starchiojd.

Am învăţat să cânt de la mama şi tot dânsa m-a luat de mână şi-am pornit într-o călătorie timpurie de documentare, din poartă în poartă, să-i aud pe bătrânii satelor cântând.

La primul concurs la care am participat m-am prezentat cu o piesă în primă audiţie şi am luat locul întâi. Se întâmpla la Ploieşti, la o competiţie numită „La izvor de dor şi cântec“.

M-am înscris la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti, la clasa de canto popular a dnei prof. dr. Maria Tănase Marin. După aceea au urmat alte concursuri.

Am obţinut trofee la „Toamna buzoiană“ şi „Serbările Toamnei“, la Vălenii de Munte, şi premiul I la festivalurile de folclor de la Vorona-Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Comoara Vrancei, Festivalul „Dan Moisescu“ etc. Dar, chiar şi acolo unde nu am câştigat nimic, faptul că am mers în spectacol, că am fost testată ori măcar auzită de marii folclorişti ai României a reprezentat un lucru extraordinar, o experienţă pe baza căreia mi-am clădit ulterior cariera.

– Care premiu v-a fost cel mai drag? Sau să spun altfel: care a fost momentul care a servit ca rampă de lansare?

- Toate îmi sunt dragi, dar, fără dubii, concursul „Moştenitorii“ a fost evenimentul artistic de referinţă. Să lucrezi, fie şi pentru o perioadă foarte scurtă, cu un realizator atât de reputat, cum este dna Marioara Murărescu nu-i la îndemâna oricui! Atunci am împărţit podiumul cu Iuliana Tudor, care a luat premiul I, şi Claudia Elena Buzea.

– După „Moştenitorii“, ce-aţi mai făcut, pe plan personal şi artistic?

– Mi-am terminat liceul, dar n-aveam nicio legătură cu profilul pe care mi l-am ales, chimia, aşa că am studiat la Facultatea de Muzică. Am muncit enorm pentru a recupera informaţiile pe care colegii mei le căpătaseră în liceele de specialitate.

Sunt cadru didactic titularizat la Liceul Tehnologic şi Şcoala Gimnazială din Măneciu, iar din 2002 coordonez, tot ca profesor, clasa de canto popular a secţiei externe de la Drajna a Şcolii Populare de Artă din Ploieşti. În această ultimă calitate sunt extrem de mândră de foştii mei elevi, unii dintre ei ajungând, între timp, profesori, alţii au prezenţe semnificative pe scenele spectacolelor de folclor.

În plan personal mi-am întemeiat o familie, am o fetiţă de şase ani, iar ca interpret am înregistrat 14 melodii la Antena Satelor, cu Orchestra Radio condusă de maestrul Adrian Grigoraş, am fost la mai multe emisiuni la TVR şi alte posturi comerciale, am cântat în festivaluri în toată ţara şi în Republica Moldova.

– Radioul public şi-a păstrat faima de post care promovează muzica autentică, valoroasă, de calitate. Cine ajunge acolo se poate socoti „botezat“ în lumea bună a cântului popular.

– Adevărul este că piesele au fost trecute prin comisie, iar faptul că sunt acceptate de nişte specialişti exigenţi este deja important. Toate cele 14 melodii difuzate pe post sunt culese, cum spuneam, de la oamenii din Starchiojd şi Bătrâni: „Măi Ionele, tu să mori“, „Te-auzeam, Gheorghe, de-acasă“, „Mult mi-e drag mie Mărin“, „Teiule, frunză rotată“, „Mi-e dor de măiculiţa mea“, „Mi-a fost drag un voinicel“, „Ce-am iubit mamei nu-i place“ etc.

I-am auzit pe mulţi interpreţi, din cei consacraţi, spunând că rezerva de cântece s-a epuizat. Eu am avut şansa să caut şi să găsesc în zestrea populară melodii foarte vechi, de 60, 80 sau 100 de ani. Mamei îi datorez această comoară de folclor; am mers împreună şi-am cules melodiile, din casă în casă.

– Care este următorul dvs. proiect?

– Am datoria morală faţă de cei care mi-au încredinţat piesele să le fac publice. Mi-am propus să înregistrez, în 2014, alte patru melodii – cu totul mai am zece – în primă audiţie. Le voi lucra cu Orchestra Radio şi tot pentru Antena Satelor. M-am ataşat de aceşti foarte mari profesionişti şi sunt onorată că putem lucra împreună.

– Aţi avut un model în muzică?

– Da, Irina Loghin.

– Aveţi sentimentul că datoraţi cuiva o parte din carieră?

– Da, dnei Maria Tănase Marin. Dumneaei m-a învăţat să ştiu să port un costum popular, să păşesc pe scenă. Apoi dlui Marin Văcărelu, de la Ansambul „Poieniţa“ din Drajna, părinţilor şi familiei mele, pentru că mi-au fost mereu alături, cu dragostea şi sprijinul de orice fel.

– E pe piaţă o infuzie de cântăreţi de folclor. Ce anume credeţi că face diferenţa dintre un interpret oarecare şi unul valoros?

– Eu ştiu? Publicul face întâi diferenţa. Pe urmă repertoriul, costumul popular, autenticitatea interpretării şi a cântecului, respectul faţă de tine şi de public, seriozitatea, munca.

– Mie mi se pare dificil, astăzi, ca un tânăr cu o voce bună să-şi deschidă calea de unul singur spre succes.

– E dificil. Eu nu am reuşit, de exemplu, să realizez un album. Nu pot financiar să susţin o astfel de cheltuială. În acelaşi timp sunt fericită că piesele mele au fost acceptate de specialiştii de la radioul public. Mi se pare mai important să am înregistrări la radio decât să deţin CD-uri nevalidate de public şi mai ales de profesioniştii  din folclor. Ţin foarte mult la calitate şi n-aş da-o nicicând pe un succes rapid şi trecător.

Maria BOGDAN