reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Brebu de Prahova, călător pe drumuri de munte

În oricare zi din an, comuna Brebu, fostă reşedinţă domnească a Basarabilor, te primeşte cu aceeaşi vioiciune, cu aceeaşi natură măiastră, dar mai ales cu aceeaşi linişte tainică a satului de munte, cu aceleaşi cărări şi poteci, cu aceeaşi apă repede a Lupei, care-şi găseşte, ca şi suratele sale, Valea Grecilor, Valea Tocilelor şi Valea Rea, locul în învolburata Doftană, care îşi trage izvoarele din Munţii Gârbovei. Iar de aici, mai departe, povara de apă limpede continuă la întâlnirea de la Băneşti cu Prahova, nu înainte de a uda partea vestică a comunei. De la Podul Cheii până la hotarul cu Şotrile şi mai jos, înspre vestita Telega Băi şi marea urbe de azi, Câmpina.

Aflată la confluenţa Paralelei de 45 grade latitudine nordică cu meridianul 25 grade longitudine estică şi alcătuită din patru sate, unul mai pitoresc decât altul (Brebu Mănăstiresc, Brebu Megieşesc, Pietriceaua şi Podul Cheii), comuna Brebu de Prahova i-a atras pe primii basarabi prin bogăţia muntelui.

Fiind binecuvântaţi cu lemn şi o mulţime de animale domestice, vrednicia acestor oameni a dăinuit în timp, imaginea întinderilor nesfârşite de pajişti şi de pomi roditori (până şi curtea Primăriei, monument de arhitectură, este o veritabilă livadă) devenind emblematică pentru localitate. Comuna avea, la recensământul de acum doi ani, fix 7.206 locuitori şi 5.852 ha.

Pe urmele voievozilor şi domnitorilor precum Mihai Viteazul, Neagoe Basarab, Matei Basarab şi Constantin Brîncoveanu au urcat aici neguţători, dar şi pictori şi sculptori.

Chiar şi în zilele noastre la Brebu se organizează, an de an, un Festival naţional al artei plastice contemporane.

Istoria, la ea acasă

Cronicile vorbesc despre Brebu ca fiind „o veche şi dreaptă moşie“, cu ocini multe din timpul lui Basarab Vodă Întâiul, care a domnit între 1310 şi 1352. Despre muntele şi satul Pietriceaua se vorbeşte încă de la Neagoe Basarab, iar Podul Cheii este menţionat de la 20 august 1596 de către însuşi Mihai Viteazul. Dar despre Brebu se vorbeşte şi în cro­nicile braşovene cu diferite târguri şi sate din Ţara Românească, încă din anii 1529, 1530 şi 1543. Potrivit documentelor vremii, acum 450 de ani negustorii din Brebu îşi duceau mărfurile la Braşov pe drumuri de munte, pe care azi păşesc sute de turişti din Capitală sau din diferite locuri din ţară. Cât despre cele două sate principale – Brebu Mănăstiresc şi Brebu Megieşesc – ele îşi poartă denumirea de pe la 1564, când voievodul Constantin Şerban a împărţit aşezarea longitudinal, în două: o parte a dat-o mănăstirii, iar pe cealaltă moşnenilor, care au păstrat până azi numele satului.

Dacă numele său iniţial – Brebu – vine de la castor (breb), animal ce popula apele repezi de munte, ori chiar de la un om al locului nu se prea ştie exact. Ceea ce se ştie este că, pe la 1650, aşezarea era o singură comunitate administrativă şi o comună moşnenească de oameni liberi. În acel an, 1650, voievodul Ţării Româneşti, Matei Basarab, dorind să înzestreze mănăstirea construită de el, le cere locuitorilor să renunţe la moşia Brebu. Aceştia, desigur, refuză, astfel că domnitorul ţării îi alungă în mijlocul pădurii şi le aprinde casele ca să devină clăcaşi. Însă, după moartea sa, noul domn Constantin Şerban judecă în Divan plângerea moşnenilor şi, la 12 iunie 1654, li se face dreptate.

Casa domnească a rămas şi astăzi atracţia comunei

Casa Domnească, ce domină centrul comunei, o veritabilă cetate medievală, este şi azi principala atracţie turistică a comunei. Compus din casa propriu-zisă, din Biserica mănăstirii, din turnul de intrare şi zidul de incintă, complexul arhitectural medieval Brebu este poate cel mai important monument şi cel mai reprezentativ de arhitectură românească din secolul al XVII-lea din Muntenia. Situat în faţa unui lac natural şi vizibil de la mare distanţă, înconjurat de ziduri înalte, asemeni unei veritabile cetăţi, monumentul de la Brebu se integrează în peisajul natural, sporindu-i astfel frumuseţea, care nu a pălit odată cu vremea.

Din datele prezentate la faţa locului aflăm că Cetatea de la Brebu a fost ridicată începând din anul 1642, la porunca lui Matei Basarab, pe un teren donat de moşneanul Stanciu şi de soţia sa, Nuşa; construc­ţia, începută de Matei Basarab, a fost terminată de Constantin Brîncoveanu. Cu peste 600 de exponate de epocă, ce o ornează astăzi, casa domnească este un important obiectiv turistic. De altfel, întreaga comună Brebu apare azi ca un astfel de obiectiv. Interesant că mulţi dintre turişti, bucureşteni mai ales, au îndrăgit aşa de mult locul încât s-au şi mutat aici şi şi-au ridicat case arătoase, care rivalizează cu cele ale localnicilor.

Primarul Adrian Ungureanu, un adevărat om al faptei, ne spune că sătenii au tot confortul: de la apă potabilă, canalizare, până la Internet şi cablu TV. „Avem chiar mai multe zone – cartiere în toată regula care aparţin azi bucureştenilor. Sunt peste 800 de persoane din Capitală care trăiesc aici, la munte.“

Întrebat ce viitor întrevede pentru comuna sa, Adrian Ungureanu spune simplu: „Turismul! Aceasta este o aşezare turistică de la natură, iar de aici poţi ajunge pe toate văile: a Prahovei, a Doftanei, a Slănicului. Poţi călători fie cu maşina, cu ATV-ul, fie cu bicicleta sau pe jos. Indiferent de anotimp!“

Vorbele sale sunt un îndemn la drumeţie, la Brebu de Prahova. Să-l urmăm!

Cristea BOCIOACĂ