reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

Adevărata istorie a României, prin ochii lui Gheorghe Sărac

Gheorghe Sărac, colonel în rezervă în armata României, cunoscut interpret de romanţe şi împătimit al istoriei, este o figură controversată pe scena publică a României postdecembriste. Domnia sa duce o luptă de două decenii pentru recuperarea adevăratei istorii româneşti care, din motive obscure, este ţinută în mod deliberat departe de urechile românilor. Prin acest interviu vă propunem o scurtă incursiune în istoria neamului românesc, a cărui soartă încă pare a fi jucată la mesele marilor puteri europene.

– Pentru început vă voi întreba, domnule Gheorghe Sărac, de unde sunteţi de fel?

– Din Bihor, de lângă Oradea. Satul Bălaia, comuna Tileag – o zonă frumoasă de dealuri, nu departe de vadul Crişului.

– Am avut întotdeauna sentimentul că ardelenii sunt parcă plămădiţi dintr-un alt aluat. Adică acolo cuvântul odată spus devine şi faptă. Şi mai e ceva – mândria naţională.

– Gândindu-mă la poetul împătimirii noastre – cum i se spune lui Goga – îmi amintesc o poezie pe care eu am interpretat-o într-o romanţă superbă: „Tu n-ai la uşa ta zăvor/ Nici lacăt n-ai la chindă.“ Ardeleanul niciodată n-a avut lacăt la poartă. Pentru el fiecare a fost bine-venit. Este exact ceea ce Dumnezeu a propovăduit mai apoi prin Biblie. Adică, mergând pe firul istoriei omenirii, cred că este poate elementul uman ancestral primordial de pe această planetă.

– Dacă deschidem cartea de istorie, vom băga de seamă că eroismul românilor s-a remarcat întotdeauna atunci când a fost vorba să se apere. Românii nu i-au atacat niciodată pe cei dimprejur sau de aiurea.

– Da. Aceasta este şi explicaţia pentru care suntem puţin „mai mici“. România a fost mare şi „dodoloaţă“ – cum spunea copilul din consemnările lui Blaga –, dar am fost prigoniţi în ţara noastră pe nedrept şi noi am dorit mai mult decât oricine să ne unim şi să fim odată recunoscuţi măcar ca egalii celor care au venit. Unele „viituri ale istoriei“ au venit tocmai din nordul Mongoliei, au străbătut toată Asia, Europa şi au făcut la un moment dat să se cutremure chiar şi Imperiul Roman. Iar acesta a fost nevoit să-şi risipească aurul ca să le potolească setea de sânge.

Istoria noastră este tributară unei amnezii

– Mă gândesc că astăzi acolo, în Ardeal, pe Câmpia Libertăţii, sunt oameni care au îmbrăcat straiele noastre naţionale, pe care am cam uitat să le scoatem în lume. De ce ne e jenă să aninăm Tricolorul?

– Istoria noastră este tributară unei amnezii. Eu am trăit momente de umilinţă, acum aproape 20 de ani, încercând să scot la lumină, printr-o carte, adevărata noastră istorie. Cum vă explicaţi că după ’89 nu s-a schimbat nimic în ceea ce înseamnă Istoria României? Noi am rămas cu cea impusă la 23 august 1944. De ce nu se încearcă o remediere?

Am scos această carte cu eforturi materiale şi morale deosebite. La început au spus „extraordinar!“. Prim-ministrul Petre Roman spunea că, în baza adevărului pe care-l consacră această carte, ne vom califica din oficiu în NATO. Aceasta se întâmpla în 1996, iar în 1997 urma să aibă loc la Washington un summit NATO.

Copilul meu a fost nu demult în excursie în Franţa şi a venit extaziat, încântat peste măsură de castelele şi palatele văzute pe Valea Loirei (n.r. cel mai lung fluviu din Franţa – 1.012 km). Atunci pe mine m-au năpădit lacrimile şi i-am spus: „Da, într-adevăr, ei au castele, ei au palate, dar noi avem mormane de oase, de cranii, care zac la graniţele civilizaţiei Europei, astfel încât ei să poată clădi toate grozăviile astea.“

– Fiindcă aţi studiat istoria cu pasiunea unui ardelean, vă întreb cum s-a ajuns la aceste realităţi?

– Nu putem discuta despre aceasta fără a invoca cel mai dramatic moment al poporului român şi chiar al întregii Europe: Primul Război Mondial. Puterile aliate (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia) au insistat să intrăm în război împotriva Austro-Ungariei şi Prusiei. Atunci aveam oameni de stat adevăraţi, nu ca cei care, din nefericire, ne conduc astăzi şi care au fost corigenţi cel puţin la istorie.

Decizia intrării României în război a fost consemnată într-un document păstrat secret până la semnarea păcii. Documentul secret, semnat în 16 august 1916 la Bucureşti, între Puterile Aliate şi România, garanta ca, la finalul războiului, graniţa României să vină de pe Prut, să coboare pe valea Tisei, până în Iugoslavia. România primea o sumedenie de garanţii ce s-au dovedit mincinoase, printre care şi aceea că Ţările Aliate urmau să trimită zilnic în România cel puţin 30 tone de muniţie şi armament. În tot războiul România nu a primit nici măcar 30 grame de muniţie.

Charles Upson Clark, cel mai bun prieten al poporului român din toate timpurile, consemnează nedreptăţile la care ne-au supus întocmai aceia în ajutorul cărora intrasem în război. Acelaşi teritoriu garantat României îi este promis şi lui Béla Kun, apropiatul lui Lenin, alături de care pune la cale şi instaurează cea de-a doua republică sovietică, în inima Europei: Republica Sovietică Ungară. Aceasta a avut o viaţă de numai 5 luni, însă a fost suficient ca să însângereze Europa. La 2 ani de la încheierea războiului, armata de 90.000 de oameni a lui Béla Kun atacă fără preaviz şi măcelăreşte, la Szolnok, în numai câteva zile, 12.000 de soldaţi români, aflaţi acolo pentru a asigura graniţa de pe Tisa. De ce această dramă, această rană din sufletul României, nu este cunoscută? Abia când marele strateg, mareşalul Prezan, a venit din Moldova cu grosul armatei româneşti, Béla Kun a fost împins în dizgraţie, înapoi peste Tisa.

Trebuie să ne asumăm istoria!

– Cât cântăresc aceste realităţi istorice în desfăşurarea relaţiilor dintre noi şi vecinii noştri?

– Astăzi asistăm la aceste manifestaţii antiromâneşti, de desprindere a domeniului secuiesc. Dacă Dumnezeu ne-a condamnat, pe noi şi pe unguri, să trăim împreună, nu credeţi că ar trebui să îngropăm odată pentru totdeauna securea războiului? Pentru a ajunge aici, însă, e necesar să ne spovedim. Cartea lui Charles Upson Clark, „România unită“, poate fi luată şi drept carte de spovedanie a tuturor popoarelor Europei cu privire la adevărul din prima conflagraţie mondială.

În altă ordine de idei, se tot vehiculează problema tezaurului. Puterile Aliate l-au convins pe regele Ferdinand să trimită tezaurul la Moscova. Istoricul Ioan Calafeteanu a consemnat foarte bine drama acestui demers. Tezaurul a fost încărcat în 41 vagoane. Primul transport se compunea din 17 vagoane pline de lăzi cu monede din aur. Erau numai 100 kg de aur pur în acest transport. Foarte important de reţinut este faptul că cel mai pur aur din lume este aurul din Roşia Montana.

Revenind, ştim bine că ruşii ne-au trădat. Când Rusia a încheiat armistiţiul cu Germania, Lenin şi Troţki i-au plătit pe nemţi folosindu-se de tezaurul românesc. Nemţii şi-au achitat astfel despăgubirile de război către Franţa. Când, în 1920, prim-ministrul român (n.r. Generalul Alexandru Averescu) îl întreabă pe omologul său francez, Georges Clemenceau, ce caută aurul românesc la Paris, Clemenceau îi răspunde: „Banii nu au miros.“

– În această zi sfântă pentru români ar fi bine să încheiem cu un gând încurajator, mai ales în ideea că avem o istorie care ne dă dreptul să ne mândrim, să înaintăm cu fruntea sus.  

– Preluând informaţia de la istorici, se pare că savantul american Charles Upson Clark ar fi spus în senatul american următoarele: „Niciodată Europa nu va fi în măsură să dea României ceea ce România a dat Europei!“

Eminescu, marele voievod al limbii române, spune că un drept îl pierzi numai când renunţi de bună voie la el. Dar nu avem voie să renunţăm la istorie!

Gheorghe VERMAN