Adama 750x100 30 martie
update 3 Apr 2020

Autostrada şi Steaua României

Iarna, ştie toată lumea, este anotimpul poveştilor. Aşa că, în miez de iarnă şi prag de an, o să vă spun o poveste. Acu’ vreo 40 de ani, când eram elev de liceu (că am făcut şi eu liceul, cum am ajuns socotitor, e o altă poveste), cineva, poate dirigintele, poate o sarcină de partid, că aşa era pe atunci, ne-a urcat într-un autobuz astmatic (Tatra, vă mai aduceţi aminte de ele?), care ne-a purtat vreme de câteva ceasuri de-a latul Bărăganului să vedem şi noi, muntenii, unde creşte pâinea. Pentru mulţi era prima oară când orizontul nu înseamnă o cocoaşă de deal sau un pisc de munte. În mod cert aproape toţi nu văzusem un lan de grâu auriu, întins între zări, cam cum ne imaginam că se întinde marea şi nici nu auzisem ciocârlia decât la difuzorul gâjâit din camera de internat. Când am ajuns la destinaţie, la o şcoală care era trasă la indigo după şcoala noastră, după ce am mâncat la o cantină, întru totul asemănătoare cu cea în care mâncasem dis-de-dimineaţă, ni s-a spus că, după prânz, o să mergem să vedem locul unde se naşte grâul. Ne-au dus într-un laborator, în care un „tovarăş cercetător“, cum i se adresa dirigintele, a început să ne spună, cu o evidentă timiditate, ce face el acolo, cum trebuie măsurat şi cântărit spicul de grâu, cum i se numără boabele, cum i se măsoară, ba pe lung, ba pe lat, cum se aleg spicele pentru a obţine soiurile cele mai bune, cu spic cât vrabia. Asta n-a spus-o el, a spus-o dirigintele, care trăgea oleacă a poet, deşi era profesor de biologie. Nu am fost cine ştie ce impresionat! Era mai spectaculos oţelarul de-l văzusem într-o excursie anterioară bătându-se cu focul. Ce am reţinut a fost clasica întrebare de complezenţă, înghiontită de diriginte în coastele tocilarei şcolii: „Şi câte spice vă trec prin mână în fiecare an?“ Gazda a socotit un moment, apoi a aruncat o cifră, care a explodat în urechile mele, trezind neîncredere: „Mie? Cam cinci milioane. Cam câte sunt într-un hectar cu grâu. Cu colegii cred că facem cam patru hectare.“

Trecut-au anii! Picat în patima nominală şi vocaţională a socotitului, într-o altă lungă seară de iarnă, am dezghiocat din pleve boabele unui spic de grâu, rătăcit printr-un buchet văratic de imortele. Şi cum nu aveam ce face, am început să măsor boabele, imitând în joacă amintirea tinereţii. Cam 45 de boabe, lungi de 5 mm şi late cam de 3. Punându-le cap la cap, pe marginea riglei de 20 cm cu care le-am măsurat, am rămas surprins văzând c-o depăşesc. Şi m-am pus pe socotit. Ce lungime are un kg de boabe de grâu. Net-ul să trăiască, că-mi dete informaţiile. Zice unul şi verificai – 5 m! Pe cale de consecinţă, un hectar de grâu se acoperă cam 500 km, cât de la Bucureşti la Deva. Deci oamenii de la maternitatea de soiuri acopereau anual, măsurând cu şublerul, cale de 2.000 km. În 40 de ani au măsurat cam 160 ha, cât să târcoleşti Ecuatorul de două ori. Am socotit câtă pâine a ieşit din munca lor: 300 grame de grâu, tras în făină 4 nule, dă o franzelă lungă de 30 cm şi lată pe 8, aşa că, una peste alta, la un hectar ai 3,5 km de jimblă. Distanţa medie Pământ - Lună (348.700 km) se acoperă din o sută de mii de hectare de grâu. Cifra este ridicolă. Munca lor se pârguieşte anual, pe cel puţin de zece ori mai multă suprafaţă. La lăţimea de-o are franzela faci o cărare de 80 cm, în fiecare an. În 40 ani s-a strâns de-o autostradă Pământ - Lună, cu 5 benzi de circulaţie pe sens, pavată cu pâinile de le-au trecut prin mână (asta e o metaforă, pentru ăia de nu pricep!). Omul acesta, care se află în capul filierei (termen în bruxeleză, pentru cunoscători!) de peste 40 de ani, trudeşte încă zilnic la scoaterea din pământ a pâinii noastre cea de toate zilele. L-am căutat printre onoraţii cu Steaua României, crezând io, în prostia mea, că i s-ar cam cuveni. Pas! N-am găsit decât un domn calificat pentru marile realizări în domeniul prieteniei cu poporul venezuelean şi bahremez şi un alt domn care bine-merită pentru o autostradă cu 2 benzi pe sens, de doi poli jumate, socotiţi în km.

Gheorghe Socotitoru

P.S. Pentru conferirea ordinului Steaua României se sesizează cineva din oficiu sau trebuie o turnătorie în dulcele stil clasic? Dacă-i vorba de „sifon“, consideraţi-mă turnător, domnule Preşedinte!

Acelaşi