Sărbătorile de iarnă la români au încă obiceiuri şi tradiţii bine conservate. Toate sărbătorile sunt însoţite de datini care pot fi laice sau păgâne (Anul Nou), ce reflectă obiceiurile de muncă sau ţin de relaţia om - natură, dar şi de datini creştine şi reprezintă relaţia dintre om şi divinitate (Crăciunul). Ca în orice altă zonă a ţării, în Dobrogea se întâlnesc câteva obiceiuri specifice.

Reprezentantul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, muzeograful Ioana Tompea, spune că în Dobrogea obiceiurile de Crăciun au un fond comun cu celelalte zone ale ţării, pentru că foarte multe au pătruns în această zonă prin transhumanţă, ca şi prin politica de colonizare a statului din cele trei valuri venite din Muntenia, Moldova şi Oltenia.

Obiceiul colindatului, care este forma de manifestare specifică sărbătorii creştine a Naşterii Domnului, cunoaşte şi în Dobrogea, mai ales în satele româneşti tradiţionale de pe limesul dunărean de la Ostrov la Seimeni şi Topalu, o puternică tendinţă de conservare, chiar dacă nu înregistrează o diversitate a repertoriului ca-n alte zone etnografice ale ţării. În majoritatea satelor dobrogene, colindatul copiilor începe în după-amiaza Ajunului de Crăciun şi îl precede colindatul flăcăilor.

Datini creştine

De obicei, copiii colindă în dimineaţa Ajunului de Crăciun până la prânz. La Aliman, Cochirleni, Rasova, Ciobanu, Gârliciu, Seimenii, Seimenii Mici şi în general pe limesul dunărean colindatul începe dis-de-dimineaţă, înaintea apariţiei zorilor, şi se termină a doua zi, când se luminează bine.

Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un asemenea colind, vechi de peste un secol şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş Ajun“, se mai întâlneşte numai în localităţile constănţene Rasova şi Băneasa, este „Chitii – Mitii“ (Chitii - mitii după sac/ Zgâii ochii la colac, Daţi colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă). Copiii din Dobrogea mai au câteva colinde specifice precum „Bună dimineaţa“, „Raza soarelui“ şi „Portocala“, care, de asemenea, au texte adaptate vârstei colindătorilor. Tot în Ajunul Crăciunului şi flăcăii merg la colindat odată cu lăsarea serii. Aceştia se constituie, încă de la Lăsatul Secului, în cete de câte 2-4 persoane pentru fiecare sat şi încep să colinde odată cu lăsarea întunericului de la casa preotului, unde se cântă un colind specific „Colindul de preot“, urmat de colinde obişnuite: „Colindatul de cu seară“, „Sus în slava cerului“, „Colindul cel mare“, etc. Repertoriul cetelor de flăcăi este foarte bogat şi cuprinde colinde religioase şi laice: colinde de casă cu caracter general, colinde de fecior şi fată mare, colinde pentru tineri căsătoriţi, colinde legate de diferite ocupaţii: pescari şi ciobani. Gazdele răsplătesc pe fiecare membru al echipei de colindători cu cozonac, gogoşi şi ţuică fiartă. La Oltina, pe de altă parte, există obiceiul de a se împleti coroniţe de flori nemuritoare pe care gazdele cu fete de măritat le dăruiau anumitor flăcăi din ceată.

Datini laice în Dobrogea

Colindatul cetelor de copii şi flăcăi continuă şi în noaptea Ajunului Anului Nou, când se fac urăturile cu Pluguşorul, Sorcova şi Plugul, centrate pe urări legate de belşug şi sănătate pentru colectivitate. În Dobrogea aceste obiceiuri au pătruns mai ales pe calea transhumanţei şi colonizării, prin care nou veniţii din Transilvania, Muntenia şi Moldova au ajuns în lumea satului dobrogean, aducând cu ei obiceiuri din alte zone, pe care le-au adaptat specificului local. Aşa este, de exemplu, jocul cu măştile denumit „Struţul“, care se practică încă în localităţile dobrogene Saraiu, Gârliciu şi Ciobanul. Este o adaptare a textului şi personajelor „Brezaiei“ munteneşti, în care apare masca animalieră a caprei, cu botic clămpănitor, adaptată la o costumaţie specifică, o ţesătură groasă din lână, de care sunt prinse legături de stuf, plantă care se găsea din abundenţă pe malul lacurilor dobrogene.

Cum şi când se constituie ceata

Ceata este o grupare juvenilă exclusiv masculină, care are ca principală atribuţie performarea obiceiurilor de grup dintre Ajunul Crăciunului şi Bobotează. Cetele autentice de flăcăi sunt formate din feciori, adică tineri necăsătoriţi, participarea la colindat constituind o altă etapă de iniţiere şi de certificare a maturităţii, a statutului de tânăr ce-şi poate întemeia o familie. La Aliman colindă trei cete: cea de copii, ceata mică şi ceata mare. Dintre acestea cea cu sectorul de colindat (numit local „mahala“) în centrul satului este în mod obligatoriu formată din flăcăi, cunoscută sub numele de Ceata Mică. Aceasta coexistă cu Ceata Mare, alcătuită din bărbaţi însuraţi, de regulă fiind trecuţi de 30 de ani. Ceata se constituie, de regulă, la Sfântul Nicolae, când încep şi repetiţiile. În marea majoritate a satelor dobrogene care conservă obiceiul colindatului, membrii cetei sunt priviţi cu admiraţie, ca nişte tineri de încredere, serioşi, ce vor deveni buni gospodari în sat. Admiterea în ceată este un semn de confirmare a calităţilor, seriozităţii şi modului pozitiv în care comunitatea îl percepe pe tânărul respectiv. În mod obişnuit, o ceată are între 10 şi 12 membri, întotdeauna număr par, dar componenţa numerică diferă de la localitate la alta şi se înregistrează extreme de la 6-8 membri la 30 de membri la Rasova, Dunăreni, Seimeni, Dunărea.

Componenţa cetelor

Complexitatea ceremonialului şi performarea lui în grup necesită existenţa unui conducător care să coordoneze actele rituale şi să vegheze la cât mai corecta lor împlinire. El se numeşte cap de ceată în majoritatea satelor dobrogene, vătaf în satele Tichileşti, Almălău, Esechioi, Bugeac, Gârliţa şi Galiţa, şef de ceată la Aliman şi Vlahi, casier la Oltina, Satul Nou, Răzoare, Viile, Dunăreni, Topalu, Crucea şi Gârliciu, împărat sau rege la Carvăn, Cuiugiuc şi Goruni. Nefiind o alcătuire aleatorie, ci o grupare bine organizată, ceata de colindători funcţionează în baza unei organigrame judicioase, în care fiecare membru are atribuţii bine stabilite, intrând într-un sistem de relaţii de subordonare faţă de conducător şi de colaborare cu ceilalţi colindători. Aşezate într-o ordine ierarhică, funcţiile sunt: ajutorul (la Cochirleni) sau susţinătorul (la Ciobanu), capul de chez numai la Rasova, casierul, contabilul (la Canlia), socotitorul (Ion Corvin şi Viile), măgarul numit la Băneasa şi cărăuş, ţuicarul, iapa (Rasova) şi pisic, care are un rol mai pitoresc pentru că în timpul urăturilor cercetează amănunţit dacă gazda nu a uitat cumva afară la uscat cârnaţii şi colăcarul. Din păcate, această funcţie tradiţională în cetele de colindători este dispărută în Dobrogea de sud şi se mai întâlneşte doar în Oltina şi Cochirleni.

Costumaţie şi recuzită

Pentru colindat flăcăii se îmbracă în haine civile cum ar fi pantaloni şi pulovere de culoare închisă, cojoace cu faţă de stofă ca de exemplu şubă şi căciuli negre de astrahan. Tinerii poartă în picioare bocanci, pantofi sau cizme. Ca elemente de recuzită nu întâlnim decât coroniţe făcute de fete şi purtate peste căciulă de flăcăii din satele din sud-vestul Dobrogei. Mai avem şi toiagul, dar care se regăseşte tot mai rar. În localitatea Adamclisi evoluţia cetei de colindători este însoţită de jocul caprei, care este obicei singular, nefiind specific zonei. Obiceiul a fost adus de coloniştii veniţi din Teleorman (unde este cunoscut sub numele de Brezoaia, în timp ce localnicii dobrogeni îi spun ţurca) şi a rezistat până în zilele noastre datorită caracterului spectaculos pe care-l imprimă colindatului. Ţurca sau Brezoaia este numele ce se dădea unei măşti care avea o înfăţişare compusă dintr-o barză cu coarne de cerb sau cerb cu cioc de barză. Ea însoţea ceata la casele de colindat, executând un joc scurt, singură sau în acelaşi timp cu colindătorii, iar a doua zi, în prima zi a Crăciunului, juca singură un dans lung şi spectaculos în mijlocul mulţimii adunate în centrul satului.

Marieta Iorga