reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 May 2019

În Covasna, un fost TCM-ist creşte azi peste 1.000 de vaci

Deşi s-a pregătit ani buni ca inginer în Tehnologia Construcţiilor de Maşini la Braşov, viaţa i-a rezervat după ’90 un alt drum, spre un domeniu necunoscut, dar care în timp i-a deschis noi perspective. Zootehnia a fost şi rămâne în continuare o provocare în care structura inginerească, inovativă, seriozitatea şi răbdarea l-au ajutat pe Mihai Tatu să îşi ducă ferma de la Hăghig la o cifră de afaceri de 40 mil. lei.

De la tractoare la bovine

Înainte de ’90 meseria de inginer l-a dus pe Mihai Tatu la Fabrica Tractorul din Braşov. „Produceam şi vindeam tractoare, dar am avut şi şansa de a lucra în străinătate, unde am luat contact cu agricultura“, îşi aminteşte fermierul. A aşteptat momentul potrivit şi în 1993 a înfiinţat o societate care se ocupă şi astăzi de agricultură şi creşterea vacilor. Iar decizia a fost înţeleaptă. „România are potenţial agricol, numai că trebuie să ştie să-l folosească, l-am avut, l-am pierdut, dar nici acum nu este târziu să-l recâştigăm“, consideră Mihai Tatu.

A cumpărat iniţial 47 de viţele de la fostul IAS Solac Baraolt, dar în timp, prin înmulţirea propriului efectiv, a ajuns la 1.000 de capete. Atunci când a preluat grajdurile totul era închis, aerul era irespirabil, noxe, miros de amoniac, dar cu investiţii serioase totul a fost modernizat. Acoperişul a fost schimbat, s-a renunţat la partea superioară a pereţilor laterali pentru un tiraj mai bun, iar azi grajdurile arată mai degrabă ca un adăpost de vară, care iarna este protejat cu prelate.

Tot pe principiul paşilor mărunţi s-a dezvoltat şi domeniul agricol, ferma ajungând în prezent să aibă 1.500 ha, dintre care 400 ha în proprietate. Structura culturilor diferă de la an la an, dar nu lipsesc sfecla de zahăr, grâul, porumbul boabe şi porumbul siloz pentru furajarea animalelor.

Investiţiile au redus personalul şi au tehnologizat ferma

Întrebat fiind de ferma sa, Mihai Tatu spune doar atât: „Mi-am văzut visul împlinit. Am făcut o fermă aşa cum am gândit-o eu şi cred că în mare parte am reuşit.“ Aceasta şi datorită unui proiect SAPARD în valoare de 2 mil. euro, care a stat la baza modernizării fermei. Astăzi ferma este împărţită în adăposturi pentru vaci de lapte, care predomină, şi adăposturi pentru bovinele din rase de carne (Bălţată Românească şi Limousine), pe motiv că această separare va limita îmbolnăvirea vacilor de lapte, mult mai sensibile. Toate investiţiile au avut ca scop creşterea calităţii laptelui. Cu banii europeni s-au renovat şi extins grajdurile, au fost asfaltate aleile, s-a implementat sistemul de management al dejecţiilor, au fost achiziţionate tractoare şi utilaje agricole de mare capacitate, de la 115 CP la 360 CP, s-a construit o clădire nouă care adăposteşte sala de aşteptare, sala de muls cu 32 de posturi şi tancul de răcire a laptelui. „În ceea ce priveşte modernizarea grajdurilor, cred că aş putea să-mi dau doctoratul în acest domeniu. Grajdurile fostului IAS le-am adaptat la condiţiile de azi, în fermă nu avem gunoi, nu se vede gunoiul şi eu sunt mulţumit de ce am realizat“, a spus Mihai Tatu.

Sistem inovativ de evacuare a dejecţiilor

Se ştie că într-o fermă cu bovine din rase de lapte cea mai mare problemă o constituie gunoiul de grajd. În cazul fermei de la Hăghig fermierul a adoptat un sistem propriu inovator, fără consum de energie. „Am înlocuit sistemul de plug raclor cu un sistem gândit de mine, care constă în folosirea apei utilizate în sala de muls, în grajduri, la curăţarea acestora, şi a dejecţiilor lichide care se strâng într-o cameră perfect izolată, de unde pleacă cu presiunea unui tsunami şi duce dejecţiile într-o fosă principală. Această apă este recirculată până când capătă consistenţa necesară pentru a ajunge în cele două fose principale care au capacitatea de 300 mc, respectiv 400 mc. În fosa principală dejecţiile sunt separate, lichidele de cele solide. Acolo dejecţiile rămân 6 luni, timp în care fermentează şi apoi sunt duse pe câmp. Deci avem fose pentru dejecţiile lichide şi bataluri de gunoi pentru cele solide“, explică Mihai Tatu.

Adăpătorile sunt de tip suedez, cu încălzire şi recirculare permanentă. Apa este încălzită de nişte rezistenţe aflate la capătul grajdului şi apoi pompată spre adăpători.

Deşi în fermă există multe animale, aici lucrează efectiv doar 5 oameni – tehnicianul, doctorul veterinar, 2 îngrijitori şi încă un om care mulge, iar societatea este condusă de Mihai Tatu alături de cei doi fii. „Lapte să producem, că avem ce face cu el. Noi vindem laptele foarte bine, predăm în jur de 7.500-7.600 de litri zilnic partenerului nostru, Covalact de la Sfântul Gheorghe, cu care lucrăm încă de la înfiinţare“, spunea fermierul vorbind de valorificare. Având în vedere cantitatea mare de lapte produsă, ferma ar fi oricând pregătită să şi prelucreze laptele, având în vedere că fabrica de lapte stă în conservare de ceva timp. Însă, în opinia fermierului, pentru a câştiga o cotă de piaţă în acest moment ar trebui să producă doar specialităţi, produse scumpe, de nişă, pentru care piaţa românească nu este încă pregătită.

Statul, responsabil pentru dezvoltarea agriculturii

Mihai Tatu spunea pe bună dreptate că „orice cultură este profitabilă, nu există teren prost, ci doar teren nelucrat“. Iar agricultura modernă a demonstrat că cine face tehnologie obţine şi rezultate. Cine vrea să facă investiţii mici dă 2.500 lei pentru înfiinţarea unui hectar de grâu şi obţine profit imediat şi cu riscuri puţine, iar cine face o investiţie de 60.000 lei/ha la sfeclă are şanse să obţină şi producţie şi o subvenţie pe măsură. Dacă în România lucrurile ar merge pe făgaşul firesc, aşa cum se întâmplă în celelalte state europene, societăţile agricole şi-ar putea respecta planurile de afaceri şi s-ar putea dezvolta cum este normal. Însă anul acesta preţurile la cereale în ţara noastră au arătat cât de departe suntem de normalitate. „Aş vrea să-l văd şi eu pe acel economist sau pe acel om de afaceri care poate să-mi dea o explicaţie cum a scăzut preţul la grâu, de la 1,25-1,3 lei/kg, cât era în luna aprilie 2013, la 0,55 lei/kg în august. Nu cred că se poate face un plan de afaceri pe o asemenea fluctuaţie de preţ. E adevărat că nici preţul de 1,10-1,20 lei/kg nu era un preţ corect, însă un preţ de 0,80-0,90 lei/kg ar fi fost unul echitabil“, este de părere Tatu.

Şi mai este o problemă, fărâmiţarea terenurilor care ne menţine în zona agriculturii de subzistenţă şi nu a marilor producţii. „Primul lucru care ar trebui făcut este comasarea terenurilor. Aceasta se poate face într-un singur mod. Respect proprietarii de terenuri, dar statul are obligaţia să facă politici. Statul nu îl poate obliga pe proprietar nici să cultive ce vrea el, nici să cultive pe ce suprafaţă vrea el, dar el este cel care distribuie acele subvenţii. Eu aş propune mai ales pe zona Ardealului să nu existe suprafaţă de cultură mai mică de 5 ha. În felul acesta fermierii vor fi nevoiţi să se asocieze, pentru că altfel românii nu se vor asocia“, este viziunea fermierului Mihai Tatu.

Patricia Alexandra POP