reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2022

Pădurea este o capodoperă

„Când pădurea a-nverzit
Iubitul meu mi-a şoptit;
Vin, să stăm şi noi, fetiţă,
Sub bolta verde de viţă.“
(cântec vechi)

Adevărat, pădurea este o capodoperă în care frumuseţea se îmbină cu ingeniozitatea. Copacii maiestuoşi sunt, de obicei, membri de onoare ai pădurii. Printre ei cresc o sumedenie de ferigi, muşchi, plante agăţătoare, arbuşti şi plante erbacee, fructe de pădure dintre cele mai diverse, ciuperci, plante medicinale şi multe alteIe. Toate acestea depind de mediul creat de copaci, crescând la umbra acestora şi absorbind umezeala pădurii.

Pădurile acoperă o treime din suprafaţa de uscat a pământului, dar arealul acestora se restrânge din ce în ce mai mult.

Numai în ţările în curs de dezvoltare sunt defrişate anual circa 4 milioane de hectare de pământ, o suprafaţă alarmant de mare.

Pădurile tropicale îşi oferă serviciile întregii omeniri, printre altele absorb şi reţin dioxidul de carbon (un gaz care amplifică efectul de seră), previn eroziunea solului şi inundaţiile, menţin mecanismele de conservare a nutrienţilor, regularizează precipitaţiile şi asigură un habitat animalelor aflate pe cale de dispariţie şi culturilor sălbatice. Pădurile protejează, menţin şi purifică rezervele de apă dulce ale omenirii. De asemenea, copacii împrospătează aerul. Prin intermediul uimitorului proces al fotosintezei, celulele frunzelor transformă cu ajutorul luminii solare bioxidul de carbon, apa şi mineralele în substanţe nutritive şi oxigen.

În unele luni ale anului, copacii din anumite regiuni ale globului se îmbracă în nuanţe aprinse de roşu, portocaliu şi galben. S-ar zice că pădurea este în flăcări.

Să nu uitaţi să vă bucuraţi de razele soarelui care se strecoară printre copacii falnici, să ascultaţi foşnetul frunzelor legănate de vânt şi să nu ignoraţi concertele date de păsări, să profitaţi de liniştea şi de sănătatea dată de acest miracol care este pădurea. Referindu-ne la legătura dintre pădure şi viitorul omenirii, este firesc să ne întrebăm dacă astăzi se mai poate ridica o asemenea problemă.

O analiză de fond a lucrurilor evidenţiază adevărul că problema raportului dintre pădure şi viitorul omenirii, al popoarelor rămâne în actualitate, dobândind chiar noi dimensiuni odată cu accentuarea proceselor de industrializare, informatizare, urbanizare şi mai ales de creştere a numărului populaţiei.

Braţele de fier ale industriei tind să atace puternic la hotarele codrilor; plămânii ei uriaşi revarsă în interiorul pădurilor nori grei, întunecoşi sau invizibili de noxe aducătoare de moarte.

Lăcomia, rapacitatea, câştigul rapid şi sigur, indiferenţa şi indolenţa lovesc mişeleşte în viaţa de azi, dar mai ales în generaţiile viitoare.

Pădurea este ca o mireasă în toate anotimpurile. Să nu uităm toamna, în unele păduri cu frunze căzătoare se pot aşterne pe un singur hectar aproximativ 25 milioane de frunze.

Ce se întâmplă cu acestea? Insectele, ciupercile, viermii şi alte organisme vii transformă materialul vegetal în humus, indispensabil fertilităţii solului. Indiferent ce zic unii şi alţii, într-adevăr nimic nu se pierde, deoarece aceşti lucrători tăcuţi pregătesc solul pentru viitoarele plante, pentru un nou ciclu.

Sub frunzele moarte, solul pădurii freamătă de viaţă. Pe o suprafaţă de 30 de centimetri pătraţi şi la o adâncime de 2,5 centimetri pot fi găsite 1.350 de vietăţi, fără a mai lua în calcul miliardele de micro­organisme dintr-un singur pumn de pământ.

În plus, pădurea mişună de reptile şi păsări, de insecte şi de mamifere. Unele animale au fost înzestrate cu uimitoarea capacitate de a hiberna şi de a suporta iernile aspre şi lipsa îndelungată a hranei.

Chiar şi în toiul iernii poţi vedea câte o turmă de căprioare sărind pe câmp. Căprioarele nici nu hibernează, nici nu-şi fac provizii. Ele caută hrană, rupând rămurele şi muguri fragezi, pe alocuri mai sar şi oamenii în ajutor – silvicultorii.

Dintre cele 9.000 de specii de păsări cunoscute, aproximativ 5.000 sunt păsări cântătoare, care rup tăcerea pădurii cu cântece vesele, virtuozi ai cântului care te cuceresc cu nuanţele lor de gri, de galben, de verde oliv, uimitor combinate.

Să nu uităm de pomii şi arbuştii care se trezesc din somnul lor hibernal, de florile minunate şi frumos mirositoare care înfloresc timpuriu în primăvară, înaintea multor altora, cu aceeaşi importanţă şi eleganţă. Indiferent de amploarea bogăţiilor de care ar dispune prin industrializare şi agricultură ori prin informatizare şi robotizare, omul nu va putea trăi fără verdeaţă, răcoarea şi oxigenul pădurilor, fără apa şi măreţia munţilor împăduriţi, fără mediul natural echilibrat faţă de care s-a adaptat întregul lui organism.

Fără păduri autentice îşi suficiente omenirea s-ar sufoca în atmosfera poluată, ar îndura setea ori inundaţiile provocate de dereglaje hidrologice, ar suporta sărăcia solurilor erodate, nu s-ar putea adapta la modificările imprevizibile ale climei şi s-ar deregla psihic în monotonia lumii create de ea însăşi. Într-o astfel de gândire se va înţelege că omul va supravieţui pe Terra numai în alianţă cu pădurea, fără de care va pierde mai întâi controlul asupra naturii, apoi controlul asupra sistemului social-economic.

Au fost date legi drepte şi bune, dar, cu toate acestea, ca toate legile, nu s-au respectat şi nu se respectă, nu se aplică sau se aplică trunchiat şi asta numai de unii şi alţii, în funcţie de interese, afaceri şi şpăgi, nepotisme şi politicisme, plus că meseriaşii, speciaIiştii, şcolile de toate gradele nu mai pregătesc oameni pentru viitor, se aşteaptă totul de la UE, de la extratereştri, de oriunde, să vie cu bani, dar să vină şi să muncească şi să gândească în locul nostru...!

Printre arborii de mare longevitate care semnifică, deopotrivă, soliditate şi durată, se numără şi stejarul, copac îndrăgit şi ocrotit de om pentru marea lui frumuseţe, dar şi pentru extraordinara-i rezistenţă.

Octavian Goga a umanizat stejarul, făcând din el un visător:

„Pe vârf de deal, în largul de zăpadă,
Bătrân stingher, stejarul e de pază,
Sub bolta lui vin corbii de s-aşază
Când umbrele-nserării prind să cadă.

Jur-împrejur e gol, e frig, e groază...
Ş-a lupilor flămândă serenadă
Din când în când, în noaptea-i dă dovadă
Că-n depărtare ura mai veghează
El, mut şi blând, stă fără să se-ncline,

Acolo unde-n vifor şi urgie
Blestemul rădăcinilor îl ţine...
Cu împăcare înfruntând povara,
Înfăşurat în vechea lui mândrie,
E neclintit; visează primăvara.“

V. ALEXANDRU

Articole înrudite