reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Măceşul (Rosa canina)

Măceşul este o specie originară din Europa, nord-vestul Africii şi vestul Asiei. În România creşte peste tot în flora spontană, în fâneţe, pajişti, liziere de păduri sau pe margine de drum. Arbustul are o înălţime cuprinsă între 1 şi 3 metri, tulpina este acoperită cu ţepi mici, sub formă de cârlig, frunzele sunt penate, iar florile – mai rar albe, roz pal sau roz închis. Fructul, roşu sau portocaliu închis, este foarte bogat în vitamina C şi vitaminele A, B1, B2, P, K, E, PP, zaharuri, proteine, minerale etc. În cultură măceşul a fost introdus doar în câteva plantaţii din ţară.

Efecte terapeutice

Acţiunile terapeutice ale fructelor şi mai puţin ale florilor şi frunzelor sunt extrem de bine-cunoscute. Măceşele sunt indicate în cazul bolilor de inimă (cură de o lună, toamna şi primăvara, cu pulbere de măceşe, pe stomacul gol), cistită şi nefrită (se folosesc seminţele cu efect diuretic, care protejează rinichii, pulpa ori decoctul de seminţe), litiaza şi colici biliare (infuzia combinată cu măceşe, câte un pahar înainte de masă, în cure de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauză), debilitate şi anemie la copii (sirop de măceşe), hipertensiune arterială (cură cu pulbere de măceşe), reumatism (infuzie), avitaminoză (cură de pulbere de măceşe), circulaţie periferică deficitară (sirop de măceşe), constipaţie (infuzie combinată îndulcită cu miere), febră (se bea ½ litri infuzie combinată pe zi), gripă şi guturai (pulbere de măceşe), obezitate (extract apos de măceşe), spondiloză (cură de trei luni cu infuzie). Atenţie, seminţele, folosite mai mult decât recomandă terapeutul, pot provoca intoxicaţii. Perişorii acestora au un efect iritant asupra aparatului respirator şi digestiv şi pot declanşa reacţii alergice severe.

Recoltare şi preparare

Cele mai bogate în vitamina C sunt fructele culese de la o altitudine mai mare de 800 de metri, însă concentraţie bună în complexul de vitamine au şi cele de la şes. Culesul măceşelor se face până la picarea brumei, ceea ce poate însemna inclusiv luna noiembrie. Fructele se usucă în locuri umbrite, ferite de umezeală, în strat foarte subţire. Acest proces durează până la trei săptămâni. Dintr-un kilogram de fructe rezultă în jur de 400 de măceşe deshidratate. Ca variante de preparare, cea mai folosită şi la îndemână metodă, fiertul în apă clocotită, vreme de 10-15 minute, este şi cea mai puţin recomandată, din cauză că se pierde multă vitamina C. Dacă folosim totuşi ceaiul cu fructe întregi, atunci le adăugăm în apa luată de pe foc şi acoperim vasul cu un capac.

Recomandată este folosirea pulberii, care se poate obţine şi acasă (se macină fructele uscate şi se cern printr-o sită fină, pentru a le izola de seminţe, iar praful rezultat se pune în borcane închise ermetic, păstrate în locuri întunecoase şi reci maximum 15 zile). Într-un sfert de litru de apă se pun la macerat, în jur de 10 ore, 3-6 linguriţe de pulbere, după care se filtrează lichidul. Conţinutul rămas după filtrare se fierbe într-un alt sfert de litru de albă, se răceşte, apoi cele două extracte se combină şi se administrează în timpul unei zile.

Siropul de măceşe se obţine, de asemenea, în casă: 200 grame pulbere, 800 ml de apă clocotită, se lasă la macerat 12 ore. Se adaugă 500 grame de zahăr brun, se amestecă bine la foc mic şi se pune în borcane, care se sterilizează la cuptor, vreme de 40 de minute, la 80 de grade.

Maria BOGDAN