reclama Nusees
update 7 Dec 2022

Întârziaţi la „crosul“ omenirii

La urma urmei viaţa fiecăruia dintre noi nu e decât o călătorie prin vreme. Poate tocmai pentru aceea suntem atât de diferiţi unii faţă de alţii.

Preocupaţi să afle de ce nouă, românilor, nu ne prea merge treaba, câţiva cercetători într-ale psihologiei şi comportamentului uman au băgat de seamă că suntem un pic întârziaţi la „crosul“ omenirii. Cu alte cuvinte, ori ne-am trezit cam târziu ori am rătăcit căile, aşa încât aproape nimic nu ne mai iese. S-a dat chiar o cifră a decalogului nostru pe scara istoriei.

Deloc încurajatoare. Cam un secol, susţin savanţii cu pricina.

Sigur, judecând lucrurile la nivelul mileniilor, nu e prea mult numai, că civilizaţia, educaţia, morala se măsoară altcumva decât întâmplările de fiecare zi.

În ce mă priveşte sunt convins că cercetătorii cu pricina au dreptate.

Privesc în jurul meu şi dintr-odată, comparând ceea ce văd cu ceea ce îmi oferă restul mapamondului, am serioase temeri că ne vom întâlni vreodată cu lumea reală.

La noi totul pare o glumă.

A face haz de necaz este trăsătura noastră definitorie.

Cum tot o chestiune de neam este să nu vedem pădurea din pricina copacilor.

La urma urmei adesea nici nu ne prea pasă.

Asta e! – zicem foarte des, lăsând lucrurile să curgă precum pripoarele pe albia unui râu.

Dar să judecăm cu dreptate şi câteva exemple pilduitoare.

Suntem parte a Uniunii Europene.

Aflăm că peste 36% din bugetul acesteia merge către agricultura comunitară. 80 de milioane de euro pentru doar câţiva ani.

România va avea, se pare, o frumoasă felie a tortului. Ei şi? Guvernanţii noştri se fac a nu băga de seamă.

Cu o recoltă demnă de invidiat fermierii români cerşesc, la propriu, banii absolut necesari pentru reluarea producţiei.

Discuţii, promisiuni, angajamente şi timpul trece.

Toamna e acum la amiaza ei şi sămânţa de grâu rămâne încă o urgenţă.

În vreme ce staţiunile de cercetare agricolă, câte mai sunt, livrează sămânţa la preţul de 1,30-1,60 lei/kg, din spaţiul comunitar se cumpără cu 8-10 lei/kg.

Şi asta pentru simplul motiv că, în ce ne priveşte, am spulberat suprafeţele de producţie ale cer­cetării româneşti, fără să ne pese de situaţii ca cea pe care o traversăm în prezent.

Nu sunt bani, ni se spune. Aproape ca un reproş.

Evaziunea fiscală e la modă şi, în pofida câte unei demonstraţii, aşa, pentru public, în fapt nu se întâmplă nimic.

Un calcul sumar a evidenţiat o evaziune reală la nivelul procesatorilor de pâine şi patiserie de peste 60%.

În pieţe, legume şi fructe de tot felul, cărate de pe aiurea, se vând fără niciun document.

Unde sunt banii? Aici şi, de ce nu, în miile de tone de cereale vândute „la negru“.

România pare o ţară a nimănui.

Da, judecând lucrurile după înstrăinare ca să nu zic jaful fondului funciar, tare îmi este că foarte curând pământul nostru va deveni pământul altora.

Mai bine de un milion de hectare au şi fost înstrăinate, cele mai numeroase fără nicio bază legală temeinică.

Dacă tot rămânea pârloagă până mai ieri, alaltăieri ce şi-au zis samsarii: „Hai să-l prăduim!“

Şi dintr-o dată românii s-au trezit muncind la ei acasă pe ogor, cu stăpân de pe aiurea.

Ne-am zis la un moment dat că se va face ordine.

Se vor înfiinţa camerele agricole şi fermierii vor decide ei înşişi ce şi cum.

N-a fost să fie! Păi cum adică să hotărască fermierii ce se va extrage din extravilan?

Primarii ce mai fac? Adică afacerile domniilor lor. Aşa că, vorba ceea, „ce e bine nu-i de mine“.

Sigur, am zice, e anevoie de scos carul la drum drept.

Bine, dar atunci, la alţii cum se poate?

De ce rămânem, mai mereu, în coada cozilor?

De ce întârziem, adică să alergăm prin vreme?

Savanţii au găsit un posibil răspuns.

Se prea poate! Dar parcă tot aş pune pariu pe mintea românului cea de pe urmă. Oricum, atenţie! Bate ceasul al 12-lea.

Gheorghe VERMAN