Ne-am obişnuit ca pe Claudiu Frânc să-l găsim în negocieri cu autorităţile, în diverse colţuri ale ţării, acolo unde, în calitate de preşedinte al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, militează pentru drepturile fermierilor. De data aceasta am mers în inima Maramureşului, pentru a-i vedea ferma şi pentru a-l surprinde şi în postura de fermier, nu doar de lider. Întâlnirea s-a transformat într-o adevărată lecţie de zootehnie, extrem de preţioasă pentru orice fermier care vânează succesul în acest domeniu. Densitatea informaţiilor şi importanţa lor au determinat ca acest articol să fie realizat în două episoade, special pentru a vă bucura pe deplin de cunoştinţele şi experienţa doctorului veterinar Claudiu Frânc.

Primul job, devenit business

Cu exact o lună înainte de Revoluţie, în 22 noiembrie 1989, a păşit în câmpul muncii la IAS Baia Mare, o fermă aflată la Seini, judeţul Maramureş. A fost primul loc de muncă. În ianuarie 1990 a devenit şef de fermă, iar în 1999 IAS-ul a fost divizat în alte 5 societăţi. „Din cele 5 unităţi au rămas în funcţiune doar două, Agrozootehnica Seini, pe care am preluat-o în calitate de director, şi Pomicola Şoncuta, o fermă de pomi din Şoncuta Mare“, îşi aminteşte Claudiu Frânc. După Revoluţie unitatea a trecut printr-o peri­oadă agitată, însă împreună cu angajaţii fermei a avut grijă ca patrimoniul să nu se dis­trugă. „Fiecare grajd vechi încă are geamuri, apă, curent, toate instalaţiile, pentru că am spus: nu cumva să le furaţi, că vreau să le cumpăr. Nu vă spun că societatea la un moment dat era împărţită între toţi interesaţii locali, însă eu, cel care gestionasem 11 ani societatea, nu am fost întrebat de nimeni dacă vreau un grajd. Noroc că m-a ajutat Dumnezeu să o cumpăr toată şi să o aduc în faza în care este astăzi“, povesteşte Claudiu Frânc.

Cinci dintre aceşti angajaţi cu care lucra la vremea respectivă îşi continuă activitatea în fermă şi astăzi. „Suntem legaţi mai mult decât sufleteşte, ne cunoaştem ca nişte membri ai familiei. Această legătură îmi permite să mă mişc în teritoriu. Dacă nu aş avea acest sprijin ar fi mari probleme“, apreciază Frânc.

În 2008, la Seini au început transformările. Platforma fostului IAS primea investiţiile care să-i asigure capitalul material cu care să lupte în sectorul zootehnic, ca nou business. Pe cele 7 ha, cât are curtea interioară, s-a început un program de modernizare cu fonduri SAPARD, care a inclus două clădiri: o sală de muls şi un grajd nou. Cele două clădiri noi au înlocuit 4 grajduri de tip vechi ale fostului IAS. Mai târziu, în 2010, ferma a fost populată cu 300 de vaci cu lapte aduse din Germania şi Olanda. „Animalele s-au adaptat foarte greu. Am păţit cum păţesc toţi fermierii care aduc animale din alte ţări. O fermă care este populată cu animale de colectură ajunge să intre în maximum de producţie după 8 ani. Abia în momentul în care a treia generaţie de viţele începe să producă, ferma res­pectivă scapă de toate necazurile“, a spus Claudiu Frânc.

Astăzi ferma deţine 400 de animale şi 400 ha de teren, iar de ele îngrijesc doar 7 oameni, dar prin tehnologizare ferma face faţă fără a suprasolicita personalul şi fără a crea lacune în procesul de producţie.

Amestec de tehnologie europeană şi americană

Deşi are o experienţă de 28 de ani ca medic veterinar şi a lucrat toată viaţa în ferme mari, în momentul în care a început investiţia pentru noul grajd şi sala de muls a ţinut să se asigure că totul va funcţiona cu maximum de eficienţă şi productivitate. „Înainte de a începe modernizarea am umblat prin Europa şi am văzut vreo 60-70 de ferme modernizate în Ungaria, Germania, Olanda. De asemenea, am fost în SUA pentru a vedea cum gândesc şi cum se organizează fermierii de acolo. Am participat personal la trening-uri cu specialişti în construcţii zootehnice, pentru că tot ceea ce am învăţat pe vremea cât eram medic, tot ce am avut la dispoziţie în România nu mai semăna cu tehnologia de astăzi“, a spus Claudiu Frânc.

Aceasta deoarece nu vorbim de simple grajduri, ci de nişte construcţii speciale care trebuie să aibă în vedere bunăstarea animalelor şi nu a omului, pentru că doar aşa vor ajunge să producă la capacitatea lor de producţie. Din păcate, există încă fermieri care nu gândesc astfel. „Mă doare când văd că încă se mai autorizează la plată proiecte de grajduri de vaci cu geam termopan. Există în Bistriţa un proiect de 2,9 mil. euro al unui tânăr care vrea să dezvolte o fermă de vaci şi care a fost aprobat, deşi are geamuri termopan“, a declarat Claudiu Frânc.

Dimensiunea grajdului asigură ventilaţia naturală

La ora actuală ferma de la Seini „este una dintre cele mai mari entităţi din sectorul creşterii vacilor cu lapte, având o capacitate tehnologică de 400 de capete, cu 436 locuri în cuşete“, apreciază administratorul fermei. Pentru realizarea acestui grajd s-a ţinut cont de toate exigenţele construcţiilor zootehnice. Înălţimea este de 12 m în coamă, o cerinţă tehnologică care asigură ventilaţia naturală. Înălţimea acoperişului în părţile laterale este la fel de importantă. „Dacă la streaşină, acolo unde acoperişul este cel mai aproape de animal, nu este o înălţime de minimum 3,7-4 m apare efectul radiant al acoperişului. Vara este foarte cald pe 1,5 m şi atunci niciun animal nu ar sta acolo, ci ar veni spre centrul grajdului, iar pe timp de iarnă ar fi foarte frig“, este explicaţia proprietarului. În situaţia aceasta ar fi 2 soluţii: fie izolarea acoperişului, dar atunci costurile se triplează, fie ridicarea stâlpilor cu 1-1,5 m. Apoi, distanţa care rămâne de la ultima riglă între cele două părţi trebuie să fie perfect egală cu distanţa pe care o avem pe mijlocul grajdului. În mod normal trebuie să se vadă cerul, iar tabla chiar să fie îndoită la 90 de grade, creând posibilitatea ca vântul care bate la nivelul acoperişului să aspire din adăpost aerul viciat, însă în acest caz a fost realizată o cupolină. Noul grajd nu are pereţi din beton. Trecutul a fost o lecţie bună. „Îmi aduc aminte când lucram în fostele grajduri. Nu îmi era frică dacă erau -40°C, dar dacă aveam 10 zile temperatură de -10°C, -15°C era o problemă, pentru că peretele joacă rolul frigiderului. Frigul pătrundea în betoane şi implicit ajungea la conductele de apă. Oricât ne străduiam să le încălzim nu reuşeam să eliminăm acest efect de frigider“, explică Claudiu Frânc. De aceea pereţii de beton au fost înlocuiţi cu prelate, care funcţionează automat, fiind prevăzute cu senzori de ploaie, de vânt sau de temperatură.

Chiar şi când se înregistrează -20°C animalele nu au probleme, pentru că această temperatură se resimte doar în intervalul orar 4.00-7.30, apoi temperatura creşte şi devine optimă pentru animale. „Şi să mai învăţăm ceva, animalul când se culcă îşi autoacoperă 60% din suprafaţa corporală, de aceea nu îi este frig, iar vaca nu moare de frig, ci de cald!“, este sfatul fermierului.

Dotările vizează bunăstarea animalelor

Se tot vorbeşte despre bunăstare pentru că este unul dintre indicatorii de care depinde nivelul de producţie. Fiecare cuşetă este prevăzută cu saltele speciale, concepute dintr-un fel de mochetă, procurate din Germania. „Am ales varianta aceasta pentru că cele de cauciuc se mişcă, oricât de bine ar fi fixate. Cele pe care le avem le spălăm şi le dezinfectăm de două ori pe an, astfel încât animalul să stea în permanenţă pe un aşternut curat“, motivează Frânc.

Toate părţile metalice sunt foarte robuste, realizate din ţevi cu o grosime în carne de 3 mm, îmbinate astfel încât să reducă cât mai mult eventuale răniri. Separatoarele de cuşete sunt gândite după anatomia vacii, păstrând distanţa necesară aşezării sau ridicării animalului.

Aleea principală a grajdului este realizată dintr-un beton foarte bine finisat şi acoperit cu o vopsea epoxidică, care împiedică distrugerea lui. Explicaţia proprietarului este următoarea: „Vaca are nişte papile pe limbă cu care prinde iarba, iar dacă betonul nu este extraordinar de bine finisat face gaură şi tot betonul îl scoate afară, iar în 3 ani ai numai gropi în frontul de furajare. Rămâne ca o farfurie nespălată în care se tot adună mizerii.“

Adăpătoare pe sistem american

Sistemul de adăpare a vacilor a fost importat de peste Ocean. Este mândria fermei, pentru că îşi dovedeşte eficienţa în orice anotimp, fără consum de energie. Iată cum funcţionează: „Noi scoatem apa dintr-un puţ, de la 9 m adâncime, şi ajunge în turnul de apă, care este proprietatea noastră, la o temperatură de 13°C. În sala de muls laptele care iese din vacă are 39°C, dar avem un schimbător de căldură unde laptele muls este răcit de apă până la 10°C, în timp ce apa se încălzeşte la 20°C. Toată apa caldă o stochez într-un bazin îngropat de 50 mc. În plus, adăpătoarea este prevăzută cu o pompă de recirculare a apei, astfel încât apa se mişcă tot timpul prin adăpătoare şi nu îngheaţă. De aceea nu am nevoie de sistemele acelea antiîngheţ. A fost sistemul care mie mi-a plăcut foarte mult şi am ţinut să-l pun în aplicare şi în ferma mea, pentru că facem două economii. Pe de o parte ţinem animalul în activitate ruminală, iar pe de altă parte iarna nu am nevoie de sisteme antiîngheţ“, spune Frânc. Trebuie spus că temperatura apei este foarte importantă în asigurarea producţiei de lapte. Dacă aceasta nu ar fi caldă sau ar avea sub 20°C, toate organismele de la nivel ruminal ar fi inactivate, iar organismul ar trebui să consume energie pentru a aduce apa la temperatura optimă pentru a produce lapte.

(Va urma)

Patricia Alexandra POP