reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Nov 2019

O grădină aducătoare de venituri

Pentru acest număr propunem o temă valabilă mai degrabă pentru pensionarii care locuiesc în zona rurală ori au o grădină mai mare de un hectar acasă şi ar dori să-şi suplimenteze veniturile cu nişte culturi bănoase şi nu atât de solicitante, ca timp şi efort, ca în cazul legumiculturii sau floriculturii, culturile predilecte ale românilor într-un astfel de context.

Cătina albă

O cunoaşte oricine a călătorit prin ţară, dincolo de asfalt. Înainte însă de a vă apuca de înfiinţarea culturii, e bine să vă asiguraţi desfacerea, de preferinţă ar fi să găsiţi o rută de vânzare spre Germania, care asigură minimum 1,5-1,7 euro/kg. E adevărat, investiţia necesită efort financiar, minimum 2.500 euro/ha, asta dacă doriţi dintr-o dată să plantaţi un hectar.  Puteţi începe însă cu o suprafaţă mai mică, pe care o extindeţi ulterior cu material recuperat din cătina dvs. La un hectar, producţia poate ajunge la 12 tone, iar în condiţii de tehnologie superioară obţineţi 15-20 tone/ha. Ar fi o problemă cu procurarea puieţilor, dar acest mic inconvenient nu este chiar de netrecut. Cătina are capacitatea de înmulţire extraordinară (drajoni, butaşi, marcotaj). Se cultivă în ogor negru, la distanţe de 2,8-3,5 m între rânduri şi 2-2,5 m între plante pe rând.

Nucul

Pentru nuc, este adevărat, aşteptaţi cam prea mult timp până la prima recoltă: 10-12 ani, pentru nucul răsărit din sămânţă; 6-8 ani, dacă  folosiţi material săditor certificat. Aşteptarea însă merită. Un kilogram de nuci verzi în coajă costă pe pieţele europene între 3,5 şi 3,9 euro/kg. Nici comercializarea miezului nu este de lepădat. Kilogramul se vinde în piaţă şi cu 40 lei. Pe de altă parte, dacă realizaţi o plantaţie de nuci o veţi avea şi 80 de ani, pentru generaţia următoare. Producătorii vorbesc despre un venit posibil anual de 10.000 euro/ha, iar nucul nu solicită cine ştie ce tehnologie complicată şi nici efort fizic. Plantarea se efectuează la fel ca la alte specii de pomi fructiferi, primăvara sau toamna, într-o groapă de 60/60/60 cm (mulcire, fasonare, plantare cu tasare şi o primă udare la acoperirea primei jumătăţi a gropii, plus un adaos de mraniţă în zona rădăcinii, umplerea gropii cu pământ, din nou tasare şi din nou udare), la distanţe de 10 metri între arbori. Lucrările ulterioare de întreţinere sunt lejer de efectuat. Mai bine zis, nu prea aveţi de muncă prin livadă!

Alunul

Un kilogram de alune în coajă se vinde cu 4-5 euro. La o producţie de 2-3.000 kg/ha, calculaţi profitul... Trebuie să ştiţi că fructificarea începe la 3-4 ani la plantele înmulţite vege­tativ şi la 5-6 ani la cele înmulţite prin sămânţă. Perioada de vegetaţie este de 250 de zile. În cultură alunul are o longevitate de 15-20 sau 30-40 de ani, în funcţie de soi. În flora spontană durata de viaţă poate atinge 100 de ani. Alunul se poate multiplica generativ, prin sămânţă, dar şi pe cale vegetativă – marcotaj, drajoni, butaşi şi, mai rar, prin altoire. Cea mai răspândită metodă este înmulţirea prin marcotaj simplu sau şerpuitor (îngroparea plantelor mamă în sol şi secţionarea butaşilor, după înrădăcinare). Plantarea  se recomandă să fie făcută toamna, la 4-5 m între rânduri şi 3-4 m pe rând.

Murul

Murul fără ghimpi din soiul Thornfree are un potenţial de producţie de 12-16 t/ha, cu un sezon prelungit de coacere a fructelor, începând cu luna august şi până în octombrie, în funcţie de zonă. Materialul săditor poate fi procurat de la unităţile specializate. Plantarea se face primăvara, în teren pregătit (arat, discuit sau frezat), în gropi de 40/40/40 cm, la distanţă de 2,5-3,0 m între rânduri şi 1,5-2,0 m între plante pe rând, în plantaţiile comerciale, şi de 2,0-1,5 m în grădini. Fertilizarea la plantare constă din administrarea la fiecare plantă a 6-8 kg mraniţă, 50 g superfosfat şi 20 g sare potasică sau 60 g îngrăşăminte chimice complexe (N.P.K.). Noi nu credem însă în producţii minune, aşa că vă sfătuim să plecaţi cu calculul de la o producţie de 8 tone la hectar. Cu 10 lei/kg...

Zmeura

Nu ne aventurăm să pomenim despre o producţie de 7 tone/ha, aşa cum este descris potenţialul diverselor soiuri. Înţelegem că aşa îşi fac vânzarea producătorii, mai ales comercianţii de material săditor. Însă pe 4-5 tone la hectar puteţi conta. Cât despre preţ, acesta diferă de la zonă la zonă şi de epoca de recoltare. Au fost ani când s-a vândut cu 20-24 lei, însă media cea mai sigură ar fi de 10-12 lei/kg. Probabil că merită încercarea. Zmeurul intră în producţie din anul al doilea. Se obţin fructe chiar şi din primul an, în funcţie de soi. O plantaţie durează 12-15 ani, iar durata maturării fructelor variază între 33 şi 50 de zile. Recoltarea fructelor se face la 3-4 zile, de aproximativ 7-8 ori. Zmeura se plantează în şanţuri sau în gropi de 30/30/30 cm. Distanţa de plantare este, pentru suprafeţele comerciale, de 2,5-2,8 m – între rânduri, de 0,6-0,8 m – între plante pe rând şi de 1,7 m/ 0,40 m, în cazul suprafeţelor restrânse şi lucrate manual.

Goji sau coacăzul negru?

Profitaţi de moda fructului minune din Tibet! O plantaţie de goji berry, un fel de cătină de gard, dă un randament de 2.000 kg/ha, dacă planta are trei ani, şi de 4.000-6.000 kg/ha, la plantaţiile cu vârsta mai mare de cinci ani. O pungă de fructe uscate de 250 grame costă 18-20 lei. V-aţi convins că merită efortul? Deocamdată este dificilă procurarea materialului săditor. Cine are posibilitatea poate să procure sămânţa din China, la preţuri accesibile. Dar există o alternativă românească la goji: coacăzul negru. Producţia se ridică şi la 10 tone pe hectar, iar preţul de vânzare este de minimum 1,5 euro pe kilogram. Plantarea se efectuează toamna, începând cu 15 octombrie şi până la venirea primului îngheţ, în gropi de 30/30/30, la distanţă de 2,5-3 m/1m, într-un sol desfundat.

Durata de viaţă a unei culturi este de 10 ani. După această vârstă producţia scade, astfel că nu mai este rentabil să fie lucrată.

Maria BOGDAN