Ceapa de Buzău, un hibrid creat de ţărani

După mulţi ani şi incursiuni în istorie, cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău au ajuns la concluzia că ceapa de Buzău este un hibrid sintetic, la obţinerea căruia participă un număr mare de genitori (populaţii locale), care se încrucişează liber între ei. Se recomandă cultivarea ei oriunde în lume, dar nu şi producerea de sămânţă. Aceasta trebuie obţinută numai în zona de origine, în microclimatul în care s-a format şi a evoluat, a afirmat Costel Vînătoru, şeful Laboratorului de ameliorare la SCDL Buzău.

Domnia sa a precizat că nu se poate vorbi de soiuri, deşi selecţia conservativă se realizează după schema de selecţie specifică soiu­rilor. În cadrul fiecărui soi se găseşte un număr mare de genotipuri care gravi­tează în jurul lui, unele chiar vizibil fenotipic şi care se încrucişează liber între ele.

Cercetătorul consideră că ceapa este prin excelenţă alogamă, luând naştere astfel hibrizii sintetici care manifestă fenomenul heterozis somatic. Practica a demonstrat că, atunci când exigenţele alegerii fenotipice au crescut în procesul de selecţie, productivitatea a scăzut mult, deoarece numărul genotipurilor implicate în procesul de hibridare a fost mic, scăzând astfel baza ereditară.

„Un efect negativ în ceea ce priveşte îngustarea benzilor genetice l-au avut de multe ori şi inspectorii aprobatori, care nu au înţeles întotdeauna până unde trebuie mers cu toleranţa variabilităţii principalelor caracteristici fenotipice. Un dezastru şi mai grav a fost provocat de cei care au scos din arealul legumicol Buzău aceste creaţii şi au produs sămânţă în alte locaţii, sărăcind astfel informaţia genetică în descendenţă şi intensitatea fenomenului heterozis“, a spus interlocutorul nostru.

„Sârbii“ legumicultori erau bulgari

„Cultivarea cepei în acest areal geografic se practică de foarte mult timp. La început, s-a însămânţat pe domeniile Episcopiei Buzăului, boierilor locali şi pe suprafeţe restrânse, în gospodăriile populaţiei. În timp, odată cu evoluţia agriculturii, aceasta a ocupat suprafeţe însemnate în fermele agricole de stat. Putem culege date privind evoluţia şi modul de cultivare a acestei creaţii endemice de la cultivatorii tradiţionali, locali, denumiţi în zonă „sârbi“, care însă, în realitate, sunt bulgari de origine, stabiliţi aici în mai multe etape“ – ne-a declarat cercetătorul.

Domnia sa a adăugat că prezenţa bulgarilor în arealul buzoian este dovedită cu mult timp înainte de marile migrări, începute în secolul al XVIII-lea şi încheiate după semnarea păcii de la Adrianopole, în 1829.

Şi astăzi, la Buzău, grădinarii tradi­ţionali în vârstă îşi amintesc de schimburile comerciale făcute de părinţii lor cu fraţii de peste Dunăre, un loc special ocupându-l comerţul cu sare, deoarece acest zăcământ lipseşte cu desăvârşire în Bulgaria, iar Buzăul deţine zăcăminte importante.

Nu se ştie exact dacă ceapa de Buzău a fost adusă de aceşti colonişti bulgari sau au găsit-o aici. Cert este că ei au cultivat-o şi au pătruns în tainele ei tehnologice, păstrând-o până astăzi.

Cum s-a înroşit „Botul de Vulpe“

Vînătoru ne-a povestit că ţăranii din zonă şi-au păstrat biotipurile lor, nefiind atraşi în mod deosebit de creaţiile SCDL, mai ales pentru faptul că acestea impuneau practicarea unor tehnologii mecanizate, dotare de care ei nu dispuneau. Ei au preferat, în general, un biotip alungit alb, denumit popular „Bot de Vulpe“. Pentru mulţi legumicultori era singura sursă de existenţă. Aşa că au dorit să câştige mai mult şi au încercat să-şi vândă producţia şi în Ardeal. Însă acolo nu au avut succes, fiind preferată ceapa roşie. Interesant este că, fără a avea cunoştinţe de genetică, sătenii buzoieni au cultivat la un loc, lăsând să se încrucişeze liber ceapa lor tradiţională cu ceapa roşie din Ardeal.

„Astfel, în competiţie tacită cu staţiunea, cultivatorii buzoieni au obţinut un biotip îmbunătăţit, valoros. Acesta, prin selecţie îndelungată, s-a stabilizat, fiind cultivat acum pe scară largă în bazinul legumicol Buzău. S-a remarcat în special prin culoarea specifică roşu-violet, gust şi aromă deosebite“, a menţionat şeful Laboratorului de ameliorare.

Conform relatării sale, diseminarea acestui rezultat în rândul cultivatorilor s-a făcut într-un ritm destul de lent, întrucât cei care au efectuat aceste hibridări libere nu au dezvăluit secretul lor şi celorlalţi. Ba mai mult, au lansat şi o serie de diversiuni, spunând că au obţinut această frumoasă culoare cultivând „Botul de Vulpe“ la un loc cu sfecla roşie sau cu alte plante care au o culoare asemănătoare. A fost o capcană în care au căzut chiar şi unii specialişti mai creduli.

Şi în prezent ţăranii folosesc tehnologia de cultivare tradiţională, prin răsad, cu multe particularităţi tehnologice specifice, pe care nu le dezvăluie şi altor cultivatori, din conservatorism.

Ce au crezut cercetătorii

Şeful Laboratorului de ameliorare al SCDL Buzău ne-a mai spus că date importante, care fac referire la ceapa de Buzău, se găsesc şi în literatura de specialitate, mai ales în scrierile eminentului profesor I. Maier, publicate după anii 1950, care a numit-o populaţie locală.

Mai târziu, după anul 1957, controversata ceapă a fost luată în studiu aprofundat de cercetătorii Staţiunii Experimentale Legumicole Buzău.

În anul 1959, ing. Grigore Ţeruş, întemeietorul actualei SCDL, a susţinut un referat ştiinţific de excepţie privind cultivarea cepei de Buzău prin semănat direct. Însă, în lucrarea sa nu a abordat aspecte de genetică şi ameliorare. Cercetările întreprinse de acesta au vizat, în special, aspectele tehnologice, iar datele înregistrate atunci au rămas neschimbate până în prezent.

Ulterior, cercetările de genetică şi ameliorare au fost preluate de titanul cercetării buzoiene, dr. ing. Chiru Cristea, care în anul 1971 a obţinut primul soi de ceapă de apă, Aurie de Buzău, constituind o premieră în domeniu pentru România. Din păcate astăzi, din neglijenţa unor iresponsabili, autenticitatea acestei creaţii valoroase s-a pierdut.

Merită însă să amintim că dr. Chiru Cristea, odată cu obţinerea acestei creaţii, a identificat prin cercetările sale de lungă durată, (1957-1967) trei biotipuri distincte şi numeroase forme intermediare în ceapa de Buzău. Astfel putem vorbi de mai multe populaţii locale de ceapă. Aceste rezultate spectaculoase le-a dat publicităţii în anul 1971 (volumul I, ICLF Vidra, Anale, pag. 121-132).

„Cristea denumeşte convenţional cele trei biotipuri cu A, B şi C, în proporţie de 17%, 47% şi respectiv 31%, precum şi alte forme intermediare în proporţie de 23%. În urma lucrărilor intensive de ameliorare, folosind ca germoplasmă tot ceapa de Buzău, acelaşi valoros cercetător, în anul 1977, a obţinut din linia 2/59 cel mai valoros soi de ceapă românesc, numit Diamant. Această creaţie biologică, cu o constituţie genetică bine definită, deţine şi în prezent supremaţia în rândul realizărilor româneşti la această specie“ – a afirmat Costel Vînătoru.

Traian Dobre