Reforma Politicii Agricole Comune, recent adoptată ca urmare a dialogului tripartit dintre Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri şi Parlamentul European, va schimba în următorii 7 ani evoluţia sectorului agricol de la nivelul întregului bloc comunitar. Astfel, o susţinere mai echitabilă a fermierilor (convergenţa internă şi externă), promovarea unui model agricol bazat pe dezvoltare durabilă (măsurile de „înverzire“) şi încu­rajarea tinerilor fermieri sunt principalele principii care stau la baza PAC 2014-2020. Pentru a înţelege mai bine motivaţia acestei reforme l-am rugat pe comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş, cel care s-a aflat în spatele proiectului de reformă, să ne acorde un interviu.

– Domnule comisar, sunteţi artizanul Politicii Agricole Comune 2014-2020; ce sentiment vă încearcă acum, după ce au fost adoptate majoritatea măsurilor propuse?

– Nu sunt singurul, decizia a fost luată împreună cu Consiliul de miniştri şi Parlamentul European, dar, într-adevăr, eu am propus această iniţiativă legislativă. E un sentiment de împlinire şi de mulţumire, mai ales pentru că mi s-a confirmat că intuiţia iniţială pe care am avut-o faţă de acest proiect a fost una bună şi că multe dintre propunerile adoptate erau aşteptate. De aceea, prin această nouă reformă, sper ca Politica Agricolă Comună să ia o direcţie nouă care să ţină mai bine cont de realităţile din Uniunea Europeană de astăzi, cu 28 de state membre, şi să eliminăm aceste complexe care pot să existe în noile state membre, că PAC este făcută pentru unii şi e împotriva altora. Cred că sunt multe elemente în această reformă care integrează într-un mod şi mai pragmatic noile state membre din punct de vedere agricol în UE.

Fiecare stat se regăseşte în noua PAC

– Aţi avut vreodată în timpul negocierilor surpriza ca dumneavoastră sau ideile pe care le-aţi susţinut să fie criticate sau bănuite că ar simpatiza mai mult cu anumite state?

– Au fost sugestii de acest fel pe care am putut să le combat foarte rapid pentru că nu există nicio măsură propusă de mine despre care cineva să poată spune că este dedicată doar unui stat membru. Sigur, când m-am gândit la fermele mici am pornit de la ceea ce ştiam din România.

Multe dintre noile state intrate în UE nu au finalizat procesul de restructurare a agriculturii şi atunci sunt necesare măsuri specifice pe care le puteau aplica până la aderare, dar pe care, după aderare, nu le mai puteau aplica pentru că nu existau în PAC şi atunci trebuia să ne aliniem la ceea ce făceau ceilalţi. Cunoscând această realitate, am propus măsuri, care însă nu sunt specifice doar pentru România; ferme mici sunt şi în Portugalia, în sudul Italiei, care erau marginalizate pentru că nu intrau în modelul unic european. Acum nu mai putem vorbi de acest lucru. Am vrut ca unul dintre principiile de bază ale acestei reforme să fie luarea în considerare a diversităţii agriculturii din UE şi să facem în aşa fel încât fiecare să se regăsească în noua PAC. Totodată, criteriu de departajare, am dorit să nu fie dacă eşti mic sau mare sau dacă eşti din vest sau din est, ci dacă ai o idee clară despre ce vrei să faci, dacă eşti performant sau nu; adică oamenii să poată alege să-şi decidă singuri viitorul în agricultură. Faptul că reforma a fost adoptată fără niciun vot împotrivă din partea niciunui ministru mi se pare semnificativ.

– Care sunt principalele deosebiri între PAC 2007-2013 şi recent adoptata formulă 2014-2020?

– În primul rând, faptul că noua PAC nu se mai orientează în mod prioritar spre un anumit tip de agricultură, ci ia în considerare diversitatea tipurilor de agricultură. Se găsesc măsuri pentru diferite tipuri de structuri – sunt programe specifice pentru fermele care se orientează către producţia locală, tradiţională sau ecologică, sunt programe şi măsuri care să se orienteze spre performanţă din punctul de vedere al preţului ca să se poată câştiga piaţă de desfacere la nivel internaţional –, deci e o paletă foarte mare de oportunităţi. În al doilea rând, un alt element de noutate este legat de rolul pe care îl acordăm tinerilor agricultori.

– Spuneaţi la un moment dat că susţinerea pe hectar va fi mai echilibrată ca urmare a acestei reforme; ce înseamnă asta şi cât de echilibrată va fi pentru România?

– Asta înseamnă că, în condiţiile în care unele state membre vor pierde din nivelul subvenţiilor gradat din 2014 până în 2020, alte state membre vor beneficia de o creştere. Sunt 5 sau 6 state membre care vor avea o creştere a subvenţiilor, printre acestea aflându-se şi România. Diferenţele nu vor mai fi atât de mari pentru că media comunitară e undeva la 240 euro/hectar şi în 2019 se va ajunge în România undeva la 200 euro/hectar.

 Viitorul îl reprezintă investiţiile

– Diferenţa aceasta va continua să creeze fermierilor români un dezavantaj pe piaţă pentru că nu se poate compara un fermier care are o susţinere financiară de 400-600 euro/hectar cu un fermier care primeşte 160-170 euro/hectar. Cum vedeţi acest aspect?

– Lucrurile sunt mai complexe decât această analiză realizată la prima vedere. De exemplu, în Olanda, care are o medie de 400 de euro/hectar, sunt producători care au costuri de producţie foarte ridicate pentru că au un model de agricultură cu investiţii foarte mari şi au subvenţii de 600-800 de euro/hectar şi sunt fermieri care au 150 de euro/hectar sau chiar mai puţin. E uşor de spus politic, dar e mult mai greu să tai de la cineva care are o subvenţie de 400 de euro şi costuri de producţie cu o marjă foarte mică. Sunt multe situaţii de acest tip în Spania, în Italia, în Franţa, unde sunt culturi intensive din punctul de vedere al inputurilor şi, dacă s-ar reduce direct subvenţia de la 400 la 200 de euro, mulţi dintre aceşti fermieri ar intra în faliment. Fermele acestea au făcut investiţii acum 15 ani, când a fost mărită subvenţia lor pe baza modelului agricol de atunci şi trebuie întâi să le rentabilizeze pentru a putea să investească apoi şi în reducerea costurilor. În România, când faci o fermă nouă, unde ai în unele cazuri până la 75% cofinanţare pentru tineri fermieri, poţi să faci o investiţie pe un model cu costuri de producţie mai scăzute şi să trăieşti în primul rând din ceea ce câştigi de pe piaţă. Nu subvenţia este viitorul agriculturii europene, ci investiţiile. Asta vreau să o repet; dacă cineva vrea să se orienteze spre viitor trebuie să producă ceea ce se vinde pe piaţă, nu ceea ce se subvenţionează mult.

– Cât de mult va susţine investi­ţiile noua formă a PAC?

– Avantajul României este că, din 19 miliarde de euro de care va dispune prin PAC în următoarea perioadă bugetară, 8 miliarde de euro sunt pentru dezvoltare rurală, care se pot duce în mare parte pe investiţii, inclusiv din banii alocaţi pentru mediu. Sunt investiţii prin care îţi creşti fertilitatea solului sau îţi gestionezi mai bine apa de irigaţii, sunt investiţii economice, dar sunt investiţii calculate şi pentru mediu. Trăim într-o lume în care nu mai facem separarea între producţia pentru mediu şi cea pentru performanţă economică. În agricultură, când nu ţii cont de resursele naturale ajungi la nişte limite peste care nu poţi să treci fără să faci pagubă la nivelul fertilităţii solului, a resursei de apă, care vor costa generaţiile viitoare. Sunt deja cazuri în unele state membre unde generaţia de astăzi de agricultori plăteşte erorile pe care le-au făcut în anii ’60 – ’70 fermierii de atunci.

– Domnule comisar, cum vedeţi agricultura europeană în 2020?

– Ar trebui să fie o agricultură care să răspundă la diversitatea de cerere de alimente care există acum în Europa şi în lume, care să fie capabilă să îşi menţină nivelul de productivitate şi de competitivitate pe piaţa internaţională, dar, în egală măsură, o agricultură care să ţină cont de performanţa economică şi de durabilitatea resur­selor naturale şi care să permită menţinerea unui număr cât mai mare de agricultori în mediul rural pentru că de dinamismul mediului rural depinde şi modul în care se face agricultura. Eu spun că sunt toate elementele în noua PAC pentru ca aceste deziderate să se poată împlini. În ceea ce priveşte România, sper că vom avea o agricultură care va fi îndreptată spre ceea ce se cere pe piaţă, agricultori care să trăiască într-un mediu rural cu o infrastructură mai bine dezvoltată şi o politică agricolă de susţinere care să vizeze termenul mediu şi lung, şi nu termenul scurt.

Daniel PLĂIAŞU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013