Farmacia spontană a lunilor de vară

Petre Biolan, specialistul nostru în plante medicinale, ne recomandă pentru lunile de vară să urmărim în flora spontană câteva dintre plantele cu efecte terapeutice extraordinare pentru sănătate. Cu un strop de informaţie puteţi avea sănătatea asigurată gratuit. Recoltaţi-le, uscaţi-le şi lăsaţi-le să îşi facă treaba. Aceste plante nu doar tratează, ci şi previn anumite boli.

Lumânărica (Verbascum phlomoides)

Precum îi spune şi numele, această plantă ierboasă are aspect de lumânare, tulpina care poate atinge chiar 2 m fiind frumos ornată cu flori galbene – aurii. Proprietăţile florilor şi ale frunzelor au dat plantei renumele de „inamicul astmului“. Datorită mucilagiilor, florile de lumânărică sunt un remediu sigur împotriva tusei, fiind un bun expectorant şi tonic pentru plămâni. Pentru acest efect faceţi infuzie din 1 lingură flori uscate la o cană cu apă şi beţi 2-3 căni pe zi. Astmaticii pot opri crizele dumicând o bucată de frunză de lumânărică. Această plantă are un efect sedativ mediu asupra plămânilor, relaxând uşor bronhiile. Indienii obişnuiesc să facă un amestec din frunze de lumânărică şi alte diverse plante, apoi îl fumează, ca leac pentru vindecarea astmului şi a bronşitelor.

Coada-calului (Equisetum arvense)

I se mai spune şi iarba cu două vieţi. Prima viaţă începe imediat ce zăpada s-a topit, când răsare sub forma unei... ciuperci, plină cu spori, din care planta se va înmulţi. Cea de-a doua viaţă o are vara, când din iarbă apar tulpini de un verde deschis, cu frunze subţiri, aşezate ca o coadă de cal. Planta se recoltează întreagă (fără rădăcină) şi se usucă pentru a fi folosită sub diverse forme: pulbere, infuzie, tinctură sau cataplasmă atât pentru uz intern cât şi extern. Coada-calului conţine foarte multe minerale, o notă aparte dând-o acidul salicilic, acţionând benefic în cazul unor afecţiuni precum: infecţiile renale şi urinare, arteroscleroză, hiperaciditate gastrică, diabet de tip II. Datorită acidului salicilic persoanele în vârstă pot fixa calciul în organism. Pentru aceasta faceţi un decoct din 1 lingură plantă uscată la o cană şi beţi 2 căni pe zi. Atenţie la recoltare, pentru că există o specie asemănătoare toxică.

Scaiul vânăt (Eryngium planum)

Considerată mai degrabă o buruiană, această plantă ierboasă perenă, de culoare albastru-vineţie, ghimpoasă, poate atinge 50-60 cm şi are multiple proprietăţi. De la scai se recoltează toată planta folosind secera şi mânuşi pentru că înţeapă. Substanţele prezente în această plantă au efect expectorant în cazul tusei convulsive. Preparaţi o infuzie din 1 linguriţă la o cană cu apă şi beţi în timpul zilei.

Şovărvul (Origanum vulgare)

Fratele sălbatic al măghiranului, şovârvul, este o plantă ierboasă perenă, ce creşte în special în zona de deal până la munte. Se recoltează cu secera partea aeriană. Datorită uleiului esenţial pe care îl conţine are acţiune antiseptică, imunostimulatoare. În plus, prezintă importante proprietăţi sedative asupra sistemului nervos central şi ale căilor respiratorii. De asemenea, acţionează în calmarea tusei convulsive, a astmului bronşic, a bronşitelor, stărilor gripale, anginei, în fluidificarea secreţiilor bronşice. În aceste cazuri faceţi o infuzie din 1 lingură la o cană cu apă şi beţi 2-3 căni pe zi.

Ţintaura (Centaurium umbellatum)

Numită şi fierea-pământului, Ţintaura este o plantă ierboasă răspândită de la deal până spre munte. Atunci când este înflorită planta se recoltează întreagă. Deşi la gust este foarte amară, proprietăţile ei stimulează secreţiile gastro­intestinale, având efect detoxifiant, coleretic, colagog, vernifug. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă tratamentul cu ţintaură pentru stimularea poftei de mâncare, creşterea secreţiei biliare, regenerarea sângelui şi activarea circulaţiei. Faceţi infuzie din 1 linguriţă plantă uscată la o cană cu apă şi beţi câte un sfert de cană înaintea meselor.

Coacăzul negru (Ribes nigrum)

Un adevărat panaceu, coacăzului negru este un arbust care se găseşte în flora spontană în zona de munte, însă ar merita cultivat chiar în grădină. Fructele conţin, printre altele, calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu, vitaminele B, B2, B6, C, vitaminele PP, pigmenţi autocianici, flavonoide. Seminţele de coacăz negru conţin Omega 6 asemănătoare uleiului de peşte. Frunzele de coacăz negru conţin vitamina C, săruri de potasiu, având acţiune diuretică şi eliminând masiv acidul uric. Scade tensiunea. Ceaiul din frunze de coacăz se face din 2 linguriţe de plantă la o cană de apă şi se bea 2-3 căni pe zi.

Roiniţa (Melissa officinalis)

Cunoscută în popor şi sub numele de melisă sau mătăciune, roiniţa creşte mai ales în sudul şi în vestul ţării, unde preferă coastele pietroase şi însorite din pădurile de stejar, salcâm sau fag. Datorită valorilor nutritive, planta a fost introdusă în cultură. De la roiniţă se recoltează planta întreagă înainte ca ea să înflo­rească. Ceaiul de roiniţă este deosebit de aromat. Se foloseşte ca antivomitiv, coleretic, colagog, sedativ nervos, contra insomniilor sau ca cicatrizant. Faceţi infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă şi beţi 2-3 căni pe zi.

Podbalul (Tussilago farfara)

Specie ierboasă care creşte pe coaste râpoase, se întâlneşte de la câmpie până la munte, unde se găseşte în cantităţi mari. Momentul cel mai bun al recoltării este chiar când florile încep să se deschidă. Mai târziu conţin prea mult praf. Se recoltează cu mâna sau cu pieptenii pentru recoltarea muşeţelului. Ceaiurile din flori şi din frunze de podbal se recomandă în tratarea diferitelor afecţiuni ale căilor respiratorii, favorizând calmarea tusei. Se face infuzie din 1 lingură la o cană şi se beau 2-3 căni pe zi.

Troscotul (Polygonum aviculare)

Considerată iarba găinilor, troscotul este o specie ierboasă anuală, târâtoare, ce creşte în preajma drumurilor, dar care, din păcate, este tratată cu indiferenţă. Totuşi, această plantă are proprietăţi medicinale, fiind folosită de peste 2000 de ani în Europa şi Asia, pentru efectele sale diuretice. Conţine tanin, acid salicilic. Troscotul este folosit în special împotriva afecţiunile rinichilor, dar are şi efect antidiareic, hipotensiv moderant, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator, calmant şi remineralizant. Troscotul este folosit şi în tratamentul unor afecţiuni ale sistemului digestiv, de la gastrite şi hemoragii intestinale până la cancer stomacal şi hemoroizi. Este util şi pentru efectele sale asupra aparatului respirator şi poate fi folosit în tratamentul bronşitei. Alte afecţiuni pentru care se recomandă ceai de troscot includ celulita, guta, obezitatea şi diabetul. Faceţi infuzie din 1 lingură la o cană şi beţi 3-4 căni pe zi.

Afinul (Vaccinium myrtillus)

Afinul este un arbust care poate atinge înălţimea de 50 cm şi creşte în zona montană. De la afin se folosesc fructele şi frunzele. Deoarece fructele de afin conţin numeroase săruri minerale, şi anume potasiu, calciu, fosfor, sulf, magneziu, clor, mangan, fier, dar şi alte elemente nutritive importante, acestea stau la baza preparării unor suplimente pentru piloţi şi cosmonauţi. O adevărată farmacie stă în fructele şi frunzele acestei plante. Frunzele de afin sunt excelente în tratarea diabetului. Din frunze se face o infuzie din 1-2 linguriţe de plantă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013