Adama 04 mai 2020
update 3 Jun 2020

Pajiştile împrejmuite de la Cercul Polar Arctic

Într-o recentă vizită în Islanda, prilejuită de participarea la al XVII-lea Simpozion al Federaţiei Europene a Pajiştilor, atenţia ne-a fost îndreptată cu deosebire asupra pajiştilor permanente ale acestei ţări. Islanda, situată în apropierea Cercului polar de nord, este o insulă de 104.000 kmp, cu 320.000 de locuitori, dintre care peste jumătate locuiesc în Capitală. Cu 3 locuitori pe 1 kmp, această ţară are cea mai scăzută densitate din Europa.

Din sud-vest de la Reykjavik, capitala țării, până spre nord în orășelul Akureyri, locul reuniunii, și retur prin centrul insulei, peisajul vulcanic este dominat de munți și platouri înalte cu ghețari, ape repezi și cascade, puține locuri plane mai mult deșertice, cu zone înverzite mai restrânse, din loc în loc cu izvoare termale și gheizere.

Deși eram în ultima decadă a lunii iunie, pe văile munților joși era multă zăpadă, iar pe vârfuri se observau ghețarii care alimentează permanent rețeaua foarte densă și bogată de ape ce brăzdează teritoriul insulei.

Ce ne-a impresionat cel mai mult a fost îndârjirea cu care urmașii vikingilor își valorifică integral și superior resursele naturale: produsele oceanului, apele termale și vegetația ierboasă. Dacă pescuitul maritim este ocupația de bază a islandezilor și apele termale se utilizează în principal pentru încălzirea locuințelor și balneoterapie, pajiștile permanente, oricât ar fi ele de sărăcăcioase, sunt împrejmuite pentru a fi folosite rațional prin pășunat cu animalele.

Rămâi uimit să vezi în apropierea Cercului polar spații imense cu vegetație ierboasă împrejmuite cu garduri fixe din stâlpi de lemn sau alte materiale cu sârmă sau plase, unele electrice cu izolatori.

Am fost surprinși să vedem în aceste locuri reci şi neprimitoare o mulțime de animale pe pășune, în special oi pentru carne, cai și vaci numai din rase autohtone bine adaptate la condițiile aspre de mediu, asemănătoare etajului alpin – subalpin din Carpații noștri, de la 1.800-2.500 m altitudine. Oile cu mieii lor, de regulă o oaie cu doi miei, după topirea zăpezii sunt lăsate libere pe aceste pajiști împrejmuite și sunt adunate și puse la adăpost după venirea zăpezii. În cele 3-4 luni de pășunat nimeni nu le poartă de grijă acestor animale, care au la dispoziție iarbă, apă și sare din belșug.

La fel pasc caii și vacile pentru carne pe pajiști cu vegetație ceva mai valoroasă decât a oilor. Pentru vacile de lapte sunt rezervate de regulă pajiștile semănate intensiv din apropierea grajdurilor, după ce în prealabil s-au efectuat lucrări de desecare a terenurilor cu exces de umiditate.

Peste tot unde a fost posibil s-au înființat pajiști semănate mai performante, în locul celor permanente cu randament mai scăzut.

Este important să precizăm că în Islanda nu sunt animale sălbatice de pradă care să le deranjeze pe cele domestice în perioada de pășunat, nefiind necesară paza acestora, în special peste noapte.

În vegetația pajiștilor am întâlnit o sumedenie de specii ierboase comune sau asemănătoare cu cele de pe cele mai înalte creste ale Carpaților, precum și lemnoase sub formă de tufărișuri, mai puțin arbori din grupa coniferelor, și aceștia piperniciți.

În strategia islandezilor de renaturare a suprafețelor lipsite de vegetație după erupțiile vulcanice, în urmă cu trei decenii au fost aduse specii de plante din străinătate, printre care și lupinul de Alaska (Lupinus nootkatensis), care a invadat insula, devenind o adevărată plagă și motiv de dispută până și în Parlamentul țării, care nu ştie dacă să-l nimicească sau să-l lase în voia lui.

Pe pajiștile intensive perfect mecanizabile se recoltează și se conservă furajele pentru sezonul rece, constituite aproape integral din iarbă însilozată în baloți înfoliați, care asigură hrana animalelor în lunga perioadă de stabulație de 8-9 luni.

În aceste condiții la limita supraviețuirii, islandezii, spre cinstea lor, își asigură integral necesarul intern de lapte și carne fără a fi dependenți de alții, exemplu pe care ar trebui să-l urmăm și noi, având posibilități incomparabil mai bune de creștere a animalelor.

Dr. ing. Teodor MARUȘCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013