reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Mar 2019

Stâna, destinaţie de vacanţă pentru iubitorii de tradiţii

Aţi fost vreodată la stână? Vă propun o incursiune pe plaiurile noastre natale, să descoperiţi şi să trăiţi în lumea magică a oamenilor simpli, a lucrului rostuit de baci şi ciobani în tradiţia locului şi după datina moştenită din străbuni în Bucovina. Dacă vreţi să învăţaţi cum se pregătesc balmoşul, caşul şi brânza după reţete tradiţionale trebuie să ajungeţi negreşit chiar la ele acasă, la stână.

Am plecat spre Bucovina, zonă încărcată de tradiţie, leagăn de veche civilizaţie, unde istoria se împleteşte cu legenda. Despre această parte de ţară Nicolae Iorga spunea că „pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte“. Acestea sunt şi argumentele pentru care Bucovina a devenit una dintre cele mai atractive şi frecventate zone turistice din România. Nu întâmplător această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu pre­miul internaţional „Pomme d’Or“ de Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism. Aşadar, haideţi cu noi la drum în comuna Stulpicani, situată în bazinul Suha Bucovineană, la jumătatea drumului dintre oraşul Frasin şi comuna Ostra, la confluenţa râurilor Negrileasa, Ostra şi Gemenea.

După aproape 4 ore de mers prin zona Buvovinei am ajuns în munţii Rarău, la una dintre stânele localităţii Stulpicani, păstorită de Marinel Tăutu, fermier din localitatea Slătioara, comuna Stulpicani. Ne-am cunoscut şi, în scurt timp, cu ospitalitatea specifică locuitorilor zonei, ne-a invitat să-i cunoaştem „locul“ şi să descoperim din tainele „gătelilor“ făcute cu pricepere de oieri. Departe de civilizaţie, Marinel Tăutu păstoreşte cele 35 de vaci cu lapte şi 250 de oi ale celor 10 membri ai Asociaţiei Cres­cătorilor de Animale – Gura Plaiului. Pentru animalele pe care le deţine, baciul a închiriat de la Primăria Stulpicani o suprafaţă de 47 ha cu păşune alpină şi încă 37 ha pe un alt versant numit Gura Plaiului. Stâna

şi-a amplasat-o pe zona numită Munceii Flocii, denumire provenită de la localnicii care au populat cândva zona şi a căror nume de familie era Flocea, cu referire la lâna oilor de care aceştia se ocupau cu precădere. „De la ei a rămas numele trupului de păşune“, a explicat Marinel Tăutu.

Oameni simpli care se mulţumesc cu puţin

Munca celor care păstoresc oile, dar şi a celor care încă mai populează zona nu este uşoară, ci mai degrabă într-o permanentă luptă cu natura, pentru că schimbările climatice aduc şi pe aceste meleaguri fenomene extreme, uneori violente. Pe lângă păşunatul oilor şi paza acestora, oierii au în sarcină prelucrarea laptelui. Condiţiile improprii specifice acestor locuri nu permit răcirea şi depozitarea laptelui, oierii fiind nevoiţi să proceseze rapid laptele în caş şi urdă.

„Mare parte din producţie ajunge la cetăţenii din satul Slătioara, nu contra cost, pentru că ei ne ajută la strânsul fânului pe care noi îl folosim ca hrană peste iarnă. Uneori se mai vinde un kilogram de brânză, un miel, lâna. Deşi este o muncă grea, la final, dacă punem totul cap la cap, putem spune că există şi avantaje“, spune Marinel Tăutu. Deşi aflaţi „în creierul munţilor“, cum se mai spune, aceşti oameni sunt informaţi, îşi cunosc drepturile şi au descoperit ce au de făcut pentru a avea şi avantaje. Înfiinţarea asociaţiei este un exemplu în acest sens. Prin această entitate juridică cei 10 crescători de animale şi-au propus în viitor să acceseze fonduri europene cu ajutorul cărora să investească în creşterea efectivelor şi procesarea laptelui.

Bucătari iscusiţi la produse tradiţionale

Acolo, la stână, în vârf de munte aveţi posibilitatea să urmăriţi pas cu pas prelucrarea tradiţională a laptelui, o îndeletnicire pe care oierii o stăpânesc din moşi-strămoşi şi din a căror dibăcie iese veritabila brânză de oi, savurată cu atâta plăcere lângă o mămăligă coaptă în ceaun pe pirostii, la foc iute şi stropită din belşug cu smântână groasă. Caşul este specialitatea oierilor. Se spune că „oierul care nu are caş nu este oier“, aşa că la stână veţi găsi oricând caş proaspăt, pe care îl veţi întâlni pe masa bacilor alături de slana uşor sărată, bine afumată şi o ceapă spartă ca să întregească aromele. Numai că, până a ajunge toate aceste bunătăţi în farfurie, drumul e lung. „Pe la amiază, la ora 14.00, noi mulgem oile şi la 16.00 vacile. Laptele strecurat, aşa călduţ după muls, îl punem într-o budacă (vas mare de 200 litri, n.r.), îi dăm cheag, din rânză de miel, şi amestecăm bine. După asta acoperim vasul cu un capac, eu mai pun şi un cojoc, ca să se menţină temperatura, apoi îl las cam 45 de minute, până se încheagă, ca să iasă o brânză bună, care să ţină. După ce s-a închegat îi fac semnul crucii cu-n birdideu (un fel de tel din lemn n.r.), îl mai las 30 de minute, apoi îl strâng şi îl las să se scurgă până a doua zi. La urmă îl lăsăm la dospit în comarnic (o cămară specială n.r.) cam 2 săptămâni ca să facem caşul. Din zerul rămas facem urda“, ne-a explicat Dumitru Mazăre, baci la stâna păstorită de Marinel Tăutu. Totul este natural şi proaspăt, ne asigură gazda. „La noi durează maximum o oră şi jumătate de la muls până la prelucrarea laptelui“, adaugă Dumitru Mazăre.

Cât a stat la închegat caşul, gazda noastră ne-a pregătit o surpriză, un balmoş adevărat făcut cu tot ritualul păstrat de oieri. Într-un ceaun generos gazda noastră a umplut pe jumătate vasul cu jintiţă (smântâna scursă de la caş) pe care a condimentat-o cu un strop de sare şi a pus-o la fiert în flăcările iuţi ale focului pregătit anterior. Când fiertura a dat în clocot a fost adăugat în ploaie mălaiul, în timp ce culişerul (făcăleţul stânei) amesteca continuu pentru legarea mămăligii. Exact când sosise timpul mesei şi toţi ceilalţi ciobani erau deja adunaţi în jurul mesei baciul nostru a presărat caşul ca să finalizeze balmoşul. Totul a fost însoţit de un amestec de urdă şi zer acru, „o jintiţă acră, ca un fel de murătură care să însoţească balmoşul, mai ales atunci când e prea gras“, ne-a spus Dumitru Mazăre. Deşi ploaia rece de munte răcorise bine aerul, ne-am aşezat cu toţii la masa lungă din „curtea“ stânii şi am savurat în linişte balmoşul aburind, învăluiţi de valul de ceaţă ce acoperea stâna şi versanţii.

Ne-am încheiat periplul în zona Bucovinei cu sufletele pline de amintiri frumoase, lăsându-i în urmă pe ciobanii veniţi încă din luna mai pe munte şi consolaţi de gândul că în curând, după 15 septembrie, vor coborî şi ei la vatră.

Ion BANU
Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013