Lumea satului 750x100

update 4 Dec 2020

Meat & Milk - Problemele nesfârşite ale industriei alimentare

Timp de două zile, sectoarele lapte şi carne au fost atent radiografiate, analizate şi comentate de toţi cei implicaţi, mai mult sau mai puţin, în cele două industrii. Deşi evenimentul a oferit ocazia dialogului în vederea soluţionării unor probleme, acestea sunt departe de a fi rezolvate.

Eveniment interactiv pentru industria laptelui şi a cărnii

Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale Meat & Milk a creat cadrul unui dialog benefic între jucătorii implicaţi în sectoarele de carne şi lapte. La eveniment au participat atât fermieri, procesatori, retail-eri, reprezentanţi ai industriilor conexe, cât şi ai instituţiilor din domeniu (ANSVSA, APIA, ANPC, MADR). Conform organizatorilor, în cele două zile petrecute la Braşov participanţii la conferinţă au avut ocazia să aducă în discuţie cele mai arzătoare subiecte ale celor două sectoare – carne şi lapte. „S-au creat dialoguri, s-au realizat up-date-uri informative mulţumită prezentărilor făcute de unele companii şi, nu în ultimul rând, s-au legat noi colaborări“, a declarat Claudia Bocean, director general al agenţiei infoAliment şi al revistelor Fabrica de Lapte şi Fabrica de Carne, în calitate de organizator al evenimentului. Invitaţii au participat la workshop-uri tematice organizate separat pentru fiecare dintre domeniile vizate, au avut ocazia de a cunoaşte ultimele produse şi servicii ale companiilor expozante în cadrul secţiunii „innovation“ şi au efectuat vizite de documentare în unităţi de producţie şi procesare în cadrul programului „infoTrip“, ocazie cu care s-au consolidat relaţiile de socializare.

Cum se câştigă încrederea consumatorului?

Unul dintre subiectele interesante care au stârnit controverse, dar care a deschis larg şi poarta dialogului între participanţi a fost subiectul intitulat „Cum menţinem încrederea pe lanţul de producţie şi desfacere?“. Elementele-cheie care pot câştiga încrederea consumatorului au fost analizate, definite şi regândite atât de producătorii de carne, cât şi de vânzători. În cadrul acestui workshop am aflat că „transparenţa este pentru consumatori, dar niciodată nu este deplină, pentru că nu este de dorit nicăieri sau că există foarte puţine firme care ar avea curajul să meargă pe transparenţă completă şi în general sunt firme mici“, după cum susţine Sorin Minea, acţionarul companiei Angst şi preşedintele Romalimenta.

Problema cărnii de cal şi virulenţa cu care România a fost atacată în această poveste a subliniat încă o dată importanţa trasabilităţii. Deşi termenul este relativ nou pentru români, am reuşit să demonstrăm că avem o trasabilitate mai bună decât englezii, consideraţi cei mai buni la acest capitol. „Aceasta pentru că trasabilitatea este făcută de oameni, iar aceştia vor să facă bani. În clipa în care vrei să faci bani s-ar putea să faci şi greşeli. Deci, trasabilitatea este pentru oameni corecţi. Aţi văzut că atunci când a fost problema cu carnea de cal România a putut proba trasabilitatea produselor, pe când francezii nu prea“, apreciază Sorin Minea.

Siguranţa alimentară nu are legătură cu încrederea, ci cu îmbolnăvirea

Afirmaţia îi aparţine tot domnului Sorin Minea, unul dintre producătorii de mezeluri din România. În opinia dumnealui, „orice poate fi sigur, dacă nu e toxic. Un aliment este sigur dacă este consumat în cantitate optimă şi când este nevoie“. Cu alte cuvinte, consumatorul român ar trebui să-şi schimbe obiceiurile de cumpărare pe ideea că ingredientele considerate nocive (saramura injectată forţat în mezeluri, polifosfaţii, înlocuitorii de zahăr şi conservanţii), consumate în cantităţi mici, nu dăunează sănătăţii. Noroc că există şi noţiunea de securitate alimentară definită de UE ca dreptul fiecărui cetăţean de a mânca ce doreşte. Problema este că „dacă nu eşti de meserie, informaţia de pe etichetă nu îţi foloseşte la nimic“. Argumentele în acest sens sunt aduse de Sorin Minea, care spune că trebuie să ştii la ce se raportează procentul de apă din mezeluri. „Dacă raportaţi apa la substanţa uscată informaţia este falsă. Carnea are o umiditate de 50-60%, iar grăsimea între 3 şi 5 %. Se spune că la parizer procentul de apă este de 60%. Dacă acest procent este raportat la carne parizerul acela este de nota 10. Dacă în schimb bagi adaos de apă şi raportezi apa la total substanţă uscată, 60% s-ar putea ca la carne să fie raportat 120%“. În ceea ce priveşte celelalte ingrediente problemă, producătorul explică că de sute de ani în mezeluri se adaugă zahăr pentru grăbirea reacţiei, iar salpetru, nitriţii şi nitraţii sunt necesari pentru conservarea produselor din carne, la fel cum mezelurile fără polifosfaţi nu ar avea niciun gust. Deşi s-a făcut campanie contra E-urilor, procesatorii de carne consideră că aceasta nu a făcut altceva decât să distrugă industria alimentară românească, fără să aducă vreun câştig. Ba mai mult, se pare că suntem un neam de ipocriţi care una susţinem şi alta facem. „Noi am încercat să aducem pe piaţă produse fără conservanţi, am trecut produsul printr-o presiune de 5.000 de atmosfere, pentru a distruge tot ce este bacterie sau virus, dar vă spun că volumele de vânzări sunt atât de mici, încât aproape că nu îmi vine să le mai fac. Inclin să cred că cererea de produse fără conservanţi este doar la nivel declarativ“, a comentat Radu Timiş, preşedintele Cris-Tim şi vicepreşedintele ARC.

Confuzie între produsele de tradiţie şi produsele tradiţionale

Deşi la nivelul Ministerului Agriculturii se specifică clar că în produsele tradiţionale nu au ce căuta aditivii, producătorii industriali de mezeluri susţin că, la un control mai amănunţit, s-ar scoate cu uşurinţă la iveală produse etichetate drept realizate după procedee tradiţionale, dar care sunt realizate industrial, aşadar falsuri. „Produsul tradiţional este o mică şmecherie. La noi, pentru a se obţine o derogare la producţie s-a inventat un nou termen – produs tradiţional. Un termen incorect. Nu cred că există parizer sau crenvurşti tradiţionali, acestea sunt produse industriale, sunt de tradiţie, dar nu sunt tradiţionale“, apreciază Minea.

Un alt aspect care ţine de încredere şi care derutează de multe ori consumatorul este reclama repetată obsesiv în care suntem îndemnaţi să cumpărăm în funcţie de preţ, ca şi când brand-ul produselor nu ar avea nicio importanţă. Acest lucru îi intrigă mai ales pe marii producători de mezeluri, care se străduiesc de ani buni să se menţină pe piaţă, avându-i mereu în coastă pe cei care fac concurenţă neloială cu produse de proastă calitate, la preţuri mici. „După opinia mea, a cumpăra în funcţie de preţ, fără a ţine cont de brand, este total greşit. La ora actuală, singurul care ar putea da siguranţă şi încredere consumatorului este brand-ul“, consideră Sorin Minea. Din acest punct de vedere ar trebui mers pe două direcţii: explicarea consumatorului în primul rând cum să mănânce, nu ce să mănânce şi apoi atragerea atenţiei acestuia că are nevoie de o anumită cantitate zilnică din toate tipurile de produse pentru a avea o alimentaţie completă. Recomandarea onestă a celor implicaţi în industria de procesare a fost să cumpărăm puţin, strictul necesar pentru 1-2 zile şi să alegem produsele în funcţie de preferinţe şi nu de preţ. „Problema consumului artificial care duce la risipă şi aruncarea unor cantităţi enorme de mâncare este deja dezbătută în alte ţări europene la nivel guvernamental, iar noua educaţie alimentară este impusă încă de la şcoala primară“, a declarat Florin Căpăţână, reprezentantul unui lanţ de supermarketuri din România.

În altă ordine de idei, retail-erii susţin că ar dori o colaborare cu producătorii români de fructe şi legume, însă, nefiind organizaţi, nu au putere de decizie şi nici capacitatea de a asigura un flux constant de produse. „Anul acesta am străbătut 68.000 km prin ţară căutând producători de fructe şi legume pe care să-i atragem să lucreze cu noi şi am încheiat contracte doar cu 3, pentru că nu sunt organizaţi“, susţine Florin Căpăţână.

Ca o radiografie a celor două sectoare, fabricile mari şi carnea ar putea fi declarate ultimul samurai în procesare pentru că sunt singurele care nu s-au transformat în multinaţionale în proporţie de peste 50%, cum sunt laptele, pâinea, produse cu termen de valabilitate mare, materii prime care rezistă la depozitare, cu reţete clasice, uşor de manipulat şi cu adaosuri comerciale mari. Carnea rămâne un produs sensibil, cu adaos comercial mic, cu viteză de depreciere uriaşă şi neatractiv pentru multinaţionale, care ar putea fi numărate pe degete în acest sector.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Articole înrudite